MOMENTE DIN VIAŢA DOMNULUI ISUS

Suirea la Ierusalim

Andreea Drăgoi

 

  • pagina_06_1
"Pentru iudei vârsta de 12 ani marca linia de despărţire dintre copilărie şi tinereţe. La împlinirea acestei vârste copilul evreu era numit fiu al legii şi de asemenea fiu al lui Dumnezeu.

La această vârstă copilul era instruit în cele religioase, el trebuind să participe la sărbătorile şi ceremoniile sfinte.

"Ca toţi izraeliţii devotaţi, Iosif şi Maria s-au dus în fiecare an să ia parte la praznicul Paştelor, şi când Isus a atins vârsta cerută, L-au luat şi pe El cu ei.

Astfel lunga călătorie din Galilea până la Ierusalim, ce dura câteva zile, se făcea în grupuri mari pentru ca oamenii să aibă asigurate "buna tovărăşie şi protecţie".

"Ţinerea Paştelor începe odată cu naşterea poporului iudeu. În ultima noapte a sclaviei lor din Egipt, când nu se întrezărea nici un semn al eliberării, Dumnezeu le-a poruncit să se pregătească pentru o imediată eliberare."

În aceea noapte, plânsete şi bocete se auzeau în Egipt. Îngerul morţii trecea pe la casele tuturor celor ce nu aveau uşiorii casei stropiţi cu sângele unui miel înjunghiat aşa cum Dumnezeu poruncise poporului său. Primul născut din femeie sau animal avea să moară din pricina încăpăţânării lui Faraon de a nu lăsa poporul iudeu să plece să se închine în pustie Dumnezeului cel viu.

În timp ce toţi întâii născuţi ai egiptenilor mureau, evreii trebuiau să mănânce mielul fript cu pâine nedospită şi cu ierburi amare". "Când îl veţi mânca" a zis El "să aveţi mijlocul încins, încălţămintele în picioare şi toiagul în mână, şi să-l mâncaţi în grabă că sunt Paştele Domnului" Exod 12:31

"Toate slujbele acestei sărbători erau simboluri ale lucrării lui Hristos. Eliberarea lui Israel din Egipt era o parabolă a răscumpărării, pe care Paştele avea de scop s-o păstreze ca o aducere aminte. Mielul înjunghiat, pâinile nedospite, snopul primelor roade reprezentau pe Mântuitorul.

La sfârşitul ceremoniilor, Isus dori să mai rămână în "Casa Tatălui Său". Iosif şi Maria nu băgară de seamă lipsa Lui decât abia a doua zi. În timp ce ei Îl căutau cu disperare pe Isus, El vorbea rabinilor în templu. "Lumina luminează în întuneric"(Ioan 1:5), dar întunericul nu a primit lumina"

Când L-au găsit, Maria îl mustră pe Isus pentru fapta Lui, dar Isus le-a răspuns: "Oare nu ştiaţi că trebuie să fiu în Casa Tatălui Meu?"

"Întrebarea pe care El le-a pus-o cuprindea o învăţătură. Isus se angajase în lucrarea pentru care venise în lume, dar Iosif şi Maria neglijaseră partea lor". "Isus nu a neglijat legătura cu părinţii Săi pământeşti. De la Ierusalim S-a întors acasă cu ei şi i-a ajutat în viaţa lor de muncă grea. El ascunsese în inimă taina misiunii Sale, aşteptând cu supunere timpul hotărât pentru El de a-Şi începe lucrarea".

"Dacă Iosif şi Maria şi-ar fi îndreptat mintea spre Dumnezeu prin meditaşie şi rugăciune, ei ar fi înţeles sfinţenia răspunderii lor şi nu ar fi pierdut din vedere pe Isus. Prin neglijenţa lor de o zi au pierdut pe Mântuitorul; şi aceasta i-a costat trei zile de căutare înfrigurată ca să-L găsească. Şi noi putem să ajungem la fel; prin vorbe deşarte, prin clevetiri sau prin neglijarea rugăciunii putem pierde într-o singură zi prezenţa Mântuitorului şi va fi poate nevoie de multe zile de cercetare deznădăjduită pentru a-L găsi şi a recâştiga pacea pe care am pierdut-o."

"Dacă suntem ai lui Hristos, gândurile noastre cele mai plăcute se vor ocupa numai de El şi inima noastră va fi îmblânzită de puterile dumnezeieşti. Privind la frumuseţea caracterului Său, vom fi schimbaţi în acelaşi chip ca al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului"2 Corinteni 3:18".