Ne puteți urmări în fiecare săptămână în direct pe Facebook.
Când ai privit ultima data un lucru frumos? Când ai privit ultima data un lucru care sa te faca sa zâmbesti în sufletul tau si sa te ajute sa descoperi cât de frumoasa este viata? Daca nu îti mai aduci aminte, îninte de a citi mai departe îsi propun un lucru. Du-te la fereastra, deschide-o larg si si respira adânc.
Citește mai departe...Ce este biserica? În general, biserica este o societate de credincioşi care au aceeaşi doctrină, fac parte din aceeaşi organizaţie şi se supun aceleiaşi autorităţi, având aceleaşi ritualuri. Biserica are două aspecte: unul vizibil şi unul invizibil. Primul cuprinde pe toţi credincioşii care aparţin unei organizaţii. Al doilea include pe adevăraţii credincioşi care întreţin o relaţie mântuitoare cu Isus Hristos. În orice biserică vizibilă sunt şi oameni nesinceri. Chiar şi în prima biserică creştină sau între cei doisprezece ucenici au fost persoane care nu erau cu toată inima de partea lui Isus.
Citește mai departe... Caracterul este ansamblul însuşirilor esenţiale şi stabile care definesc relaţia persoanei cu Dumnezeu, cu semenii, cu mediul ambiant şi cu sine însuşi. Este omul cu defectele şi calităţile sale, cu succese şi lipsuri.
Să enumerăm câteva însuşiri pozitive: onestitate, principialitate, nepărtinire, cinste, dragoste de oameni, respect faţă de adevăr, curaj, hărnicie, ordine, punctualitate, perseverenţă, demnitate, modestie, bunătate, răbdare, blândeţe, conştiinciozitate, stăpânire de sine, etc. Toate aceste caracteristici pozitive au opusul lor.
Formarea unui caracter creştin este sarcina întregii vieţi.
Procesul de formare cuprinde eliminarea deprinderilor rele şi formarea celor bune. Pentru reuşită e nevoie de respectarea unor condiţii: alegerea unei direcţii corecte, consecvenţă şi perseverenţă în urmărirea scopului, evaluare şi eventual corectare şi conlucrare cu Dumnezeu.
Oamenilor le place să-şi amintească de lucrurile importante: naşteri, căsătorii, absolviri, zile naţionale. Aceste ocazii dau ocazie la reflecţii, solidaritate, mulţumiri, încurajări, hotărâri noi, prilejuri de a modifica sau a îndrepta ceva. Şi Dumnezeu a stabilit amintiri, prilejuri pentru reînnoirea angajamentelor şi împrospătarea entuziasmului. Ieşirea din Egipt, experienţe din peregrinajul prin
Citește mai departe...
Intervievat: Dumitru Popa
Intervievator: Beatrice Boeriu
B.B.: In ziua de azi, politica isi spune din ce in ce mai apasat cuvantul, influentand tot mai mult evenimentele si cursul istoriei. Ce are de spus Biserica Adventista cu privire la implicarea membrilor ei in politica?
D.P.: Biserica adventista sustine neimplicarea membrilor sai in politica, subliniaza insa implinirea chemarii si menirii ei pe acest pamant.
B.B.: Unii considera ca un crestin implicat in politica, de exemplu intr-un partid, poate influenta decizii spre binele urmasilor lui Hristos, dovedind astfel eficacitate in pozitia pe care o ocupa. Dumneavoastra ce credeti?
Citește mai departe...
Cei ce vorbesc despre Dumnezeu se straduiesc sa prezinte ceea ce spun. Vechiul si Noul Testament în lumina continuitatii învataturii bisericesti, reliefeaza paternitatea Sa universala.
Citește mai departe...
Este un imperativ din vremuri antice. Dacă vrei să progresezi, trebuie să îţi cunoşti limitele şi posibilităţile, originea, destinul şi motivul pentru care exişti.
Natura morală a omului
Trei concepţii de bază se confruntă cu privire la natura morală a omului: 1) că natura morală a omului este bună, 2) că natura morală a omului este indiferentă din punct de vedere moral, 3) că natura morală a omului este coruptă de la naştere.
Poziţia Bibliei
Biblia ne arată că omul a fost creat bun, echilibrat şi cu un potenţial de dezvoltare pozitiv (Gen. 1, 26.27; Ecl. 7, 29), dar a căzut şi s-a degradat prin neascultare (Gen. 3, 1-13).
culeasa de Petrache Aurelia
Domnul meu si Dumnezeul meu, din vesniciile nesfarsite,
Cu infinita dragoste, ne-ai chemat pe nume,
Ne-ai purtat pe brate, si inca vrei sa ne porti.
Si tot din vesnicii Te-ai ingrijit sa nu ratacim,
Sa avem o cale, un adevar si adevarata Viata!
Paradisul – o realitate.
Chiar dacă pentru mulţi e greu de crezut, Paradisul a fost o realitate şi va deveni din nou o realitate. Nostalgia Paradisului o au toţi oamenii, fiecare în felul lui. Un indiciu că venim din Paradis este dorinţa comună de a ajunge acolo. Există peşti care s-au născut într-o zonă a lumii şi care se întorc de unde au emigrat părinţii lor, de unde au venit să-şi depună icrele, chiar dacă trebuie să parcurgă mii de kilometri. Şi noi vrem să ne întoarcem acolo unde protopărinţii noştri puteau să rămână (Gen. 2, 16.17) dacă s-ar fi încrezut în Dumnezeu şi nu şi-ar fi ales alt stăpân.
Ceva care sa ma atraga la el nu avea...chiar nu avea nimic care sa ma atraga: nu avea un costum de calitate...nici pantofii nu erau cine stie ce...si totusi. Era si este cunoscut de toata lumea...
Citește mai departe..."Hrana pe care o mancam este ceea ce cladeste corpurile noastre. Mancati pentru a castiga putere, nu pentru imbatare." E.G.White
Dintre toate vietuitoarele, numai omul prepara alimentele in diferite moduri, pentru a le mari sapiditatea si digestibilitatea. Pregatirea alimentelor a devenit de-a lungul istoriei sale, pentru om o adevarata arta.
Citește mai departe... Omul are nevoie să se cunoască pe sine, să-L cunoască pe Dumnezeu, legile naturii create de El şi legile morale, precum şi rostul său în lume. Dar noi suntem fiinţe limitate intelectual, temporal, spaţial şi moral şi prin noi înşine nu suntem în stare să ajungem la adevăr. Concluziile ştiinţei, părerile filosofilor, tradiţiile religioase şi deciziile sinoadelor bisericeşti, precum şi alte surse de cunoaştere cum ar fi intuiţia mistică, yoga, meditaţia transcedentară, cărţile „sfinte” ale popoarelor cum ar fi Coranul, cărţile hinduse şi ale altor popoare, nu oferă o bază sigură pentru cunoaşterea care duce la mântuire. Singura cale care ne duce la înţelegerea adevărului mântuitor este revelaţia. Revelaţia generală şi revelaţia specială.
Revelaţia generală
Natura, istoria şi structurile vii, în special structura fiinţei umane, ne oferă argumente suficiente în favoarea existenţei unei Fiinţe creatoare care stă la baza întregii existenţe. Natura vorbeşte despre Dumnezeu, despre puterea şi înţelepciunea Sa (Psalmi 19, 1-6).
Invervievat: Fratele George Uba
B.B.: Ce parere aveti despre conceptia: "Trebuie sa ne cunoastem înainte!":?
G. U.: Pretentia de "a ne cunoaste înainte" în ideea potrivirii sexuale este asezata pe o conceptie falsa , aceea ca pot fi disfunctii care sa arunce în aer o casnicie, daca nu s-a facut proba înainte de evenimentul dorit de cei doi: casatoria. Cazurile de nepotrivire (a se citi disfunctii patologice) sunt foarte rare,
Citește mai departe...În lunile ianuarie - februarie 2007 în comunitatea Foişor a avut loc un seminar susţinut de Pastorul Aron Moldovan. Pe această pagină puteţi găsi rezumatele la aceast seminar.
2. Sursa cunoştinţelor esenţiale
4. Dumnezeu - Valoarea supremă în univers
5. Isus Hristos - Oglinda gloriei lui Dumnezeu
6. Inchinarea biblica - testul final al credincioşiei
10. Respectarea ordinii universale
11. Comemorarea naşterii lumii şi reînoirii spirituale
12. Rolul Bisericii lui Dumnezeu
13. Caracterul - sinteza personalităţii
15. Destinul ţi-l hotărăşti singur
Intervievat: Rarinca Irina
- Studenta anul II Fac.de Matematica, Bucuresti
Aflându-ma zi de zi printre oameni, în mijloacele de transport în comun, sau în locuri extrem de aglomerate, mi-a fost imposibil sa nu observ tot felul de conflicte ce rasareau ca din pamânt. Încercând sa descopar cauzele ce-au generat aceste conflicte, mintea mi s-a îndreptat catre personalitatile puternice si reliefatul EU al celor implicati. M-am întrebat de ce exista atât de putina cedare, renuntare, îngaduinta...
B.B: Buna Irina, spune-mi te rog, crezi ca este posibila o totala renuntare la sine în favoarea celorlalti?
Citește mai departe...Apostolul Pavel le scria credinciosilor din Tesalonic despre o viata de credinta care se confunda cu rugaciune (1 Tesaloniceni 5:17). Ce-i drept, in comunitatile adventiste rugaciunea este ceva obisnuit. Ne rugam la inceputul si la sfarsitul serviciilor divine. Ne rugam pentru ca zecimile si darurile sa fie folosite de Dumnezeu pentru propasirea lucrarii Sale.
Citește mai departe...Ce ne spune experienta omenirii, dupa cum am vazut, realitatea, este indiscutabila valoarea vietii fiecarui om, a individului a intarziatului mintal, a copilului mic si a fatului.
Dar valoarea vietii este calcata in picioare nu atat de paturile marginalizate ale societatii cat de lumea personalitatii progresiste care face din fapta sa logica si ideological pentru ceilalti, in numele “PROGRESULUI", un mod arbitrar si de la sine putere isi asuma raspunderea sa prezinte si sa perverteasca constiinta omenirii intregi.
Citește mai departe... Nu există destin implacabil stabilit de vreun arbitru supranatural, care nu ţine seama de poziţia celui implicat. Există desigur situaţii pe care omul nu le poate programa sau evita, dar mântuirea nu face parte dintre ele.
Următoarele texte (Efes. 1, 4.5; 2 Tes. 2, 13; Rom. 9, 15.16) arată că Dumnezeu cunoaşte dinainte viitorul oricui şi în funcţie de aceasta El şi-a făcut programul de acţiune. În probleme de mântuire, Dumnezeu ca suveran acţionează în funcţie de felul în care omul îşi foloseşte libertatea. Nici Augustin, nici Calvin nu trebuie să fie consideraţi infailibili.
Credinţa în general este ansamblul ideilor şi reprezentărilor acceptate în gândire şi manifestate în trăiri şi acţiuni concrete. Credinţa biblică este încredere în Dumnezeu şi în adevărul revelat de El cu privire la mântuire.
Speranţa este siguranţa că promisiunile lui Dumnezeu se vor împlini la vremea lor. Speranţa îmi apare ca un aspect al credinţei, credinţa care priveşte spre viitor. Cele două funcţionează împreună.
Cum se naşte credinţa
Prin studierea Cuvântului lui Dumnezeu, sub influenţa Duhului Sfânt, privind la Isus Hristos care se descoperă în Biblie, se obţine încrederea în Autorul mântuirii noastre (Rom. 10, 17; Evrei 12, 2; Ioan 7, 17), dacă nu cădem în capcana mândriei (Ioan 5, 44) sau a lăcomiei (1Tim 6, 10).
Beniamin Ciurea
În lumea de azi, am trecut de la găsirea lui Dumnezeu la găsirea de noi înşine. Dragostea a devenit pentru noi cea mai mare virtute, iar ura de sine cel mai mare păcat.
Totul a început inocent, dar s-a desfăşurat convingător şi acaparator. În loc să ne apropiem de Dumnezeu şi să ne facă liberi, să ne pese mai mult de ceilalţi, am ajuns să fim mult mai sensibili cu privire la noi înşine.
Astfel că accentul a căzut pe noi, ca oameni "în nevoie", de care s-a abuzat într-un fel sau altul, iar Dumnezeu a fost distribuit în rolul Marii Puteri, care aşteapta în culise semnul pentru a veni să ne vindece rănile. Mai mult chiar, a-i ajuta pe oameni să se simtă iubiţi a devenit misiunea centrală a bisericii.
Citește mai departe...Natalia Podeanu
"Eu am venit ca oile să aibă viaţa şi s-o aibă din belşug" Ioan 10,10
"M-am hotărât! Sunt gata să-mi îndeplinesc visul. Nu mă interesează "gura lumii"! Sunt o persoană independentă şi cu siguranţă voi reuşi. Trebuie doar să am încredere în forţele proprii şi să lupt. Nimic nu mă mai poate opri! Visez deja la excursiile în Europa, la locurile în care voi fi un oaspete de onoare, la serile pe care le voi petrece cu familia mea la gura şemineului, la nopţile pe care o să-i învăţ tainele reuşitei mele. Bineînţeles cu puţin efort, voi avea lumea la picioarele mele. Voi trăi în belşug."
Citește mai departe... Închinarea este atitudinea de respect suprem faţă de fiinţa sau lucrul considerat ca fiind cel mai important: devoţiune, omagiu, supunere, adorare. Singura Fiinţă demnă de închinare este Dumnezeu care posedă măreţia şi bunătatea descrise în altă conferinţă.
Închinarea este stârnită de cunoaştere, admiraţie, încântare, umilinţă, respect suprem şi spirit de devoţiune. „Domnului Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti (Mat. 4, 10).
Aspecte ale închinării
În închinare distingem patru aspecte: obiectul închinării, forma închinării, spiritul închinării şi timpul special dedicat închinării. Obiectul închinării îl găsim în porunca lui Isus, forma, în porunca II (Ioan 4, 23), spiritul în porunca III, iar timpul special pentru închinare în porunca IV din Decalog. Respectarea poruncii a patra are cea mai intimă relaţie cu închinarea. Dacă lumea ar fi respectat-o de la început n-ar mai fi putut să apară politeismul, ateismul, evoluţionismul, panteismul şi secularismul.