Ne puteți urmări în fiecare săptămână în direct pe Facebook.
Dictionarul explicativ al limbii române are urmatoarea definitie pentru termenul "disciplina":
"1. totalitatea regulilor de comportare si de ordine obligatorii pentru membrii unei colectivitati; ordine; spirit de ordine; deprindere cu o ordine stricta;
2. ramura a unei stiinte; stiinta". A disciplina înseamna, conform aceleiasi surse, "a (se) obisnui cu spiritul de disciplina, de ordine".
Citește mai departe...Oamenilor le place să-şi amintească de lucrurile importante: naşteri, căsătorii, absolviri, zile naţionale. Aceste ocazii dau ocazie la reflecţii, solidaritate, mulţumiri, încurajări, hotărâri noi, prilejuri de a modifica sau a îndrepta ceva. Şi Dumnezeu a stabilit amintiri, prilejuri pentru reînnoirea angajamentelor şi împrospătarea entuziasmului. Ieşirea din Egipt, experienţe din peregrinajul prin
Citește mai departe...Daniela Dorcea
"Învata pe copil calea pe care trebuie sa o urmeze si când va îmbâtrâni nu se va abate de la ea." (Proverbe 22,6)
Cu câta bucurie primeste o familie vestea ca numarul membrilor ei se va mari cu unu! Apoi, cu câta grija viitorii parinti se îngrijesc pentru ca pruncul sa se dezvolte sanatos! Cu câta emotie asteapta ei aparitia pe lume a copilului lor, dorindu-si nu neaparat sa fie baiat sau fata, ci sa fîe sanatos, iar mama sa-1 poata creste bine! Dar... exista un dar care poate umbri aceste sentimente ale persoanelor care le experimenteaza.
Cat valoreaza viata Domnului Hristos?
Doar treizeci de arginti? Sarmane pacatos,
Si l-ai vandut pe pretul unui rob de rand?
Dar El e Fiu, Mantuitor, ce va veni curand.
Citește mai departe...
Cândva, auzeam glasul Tău, Doamne,
precum un om însetat aude susurul sidefiu al unui izvor nenăscut încă.
Cândva, ascultam şoaptele Tale, ecouri firave străbătând în dimineţile vieţii mele
firele de iarbă, ce-mi atingeau uşor genunchii,
totul contopindu-se în armonii cereşti.
Într-o zi, purtată de un vânt
al cărui îngheţ nu-l bănuiam atât de năprasnic,
mi-am ferecat ochiul lăuntric,
sub pleoapa încântătoarelor bacante.
Închinarea este atitudinea de respect suprem faţă de fiinţa sau lucrul considerat ca fiind cel mai important: devoţiune, omagiu, supunere, adorare. Singura Fiinţă demnă de închinare este Dumnezeu care posedă măreţia şi bunătatea descrise în altă conferinţă.
Închinarea este stârnită de cunoaştere, admiraţie, încântare, umilinţă, respect suprem şi spirit de devoţiune. „Domnului Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti (Mat. 4, 10).
Aspecte ale închinării
În închinare distingem patru aspecte: obiectul închinării, forma închinării, spiritul închinării şi timpul special dedicat închinării. Obiectul închinării îl găsim în porunca lui Isus, forma, în porunca II (Ioan 4, 23), spiritul în porunca III, iar timpul special pentru închinare în porunca IV din Decalog. Respectarea poruncii a patra are cea mai intimă relaţie cu închinarea. Dacă lumea ar fi respectat-o de la început n-ar mai fi putut să apară politeismul, ateismul, evoluţionismul, panteismul şi secularismul.
Intervievat: Beatrice Lospa
• In urma numeroaselor sondaje de opinie, adresandu-se intrebarea : "Cine este persoana care te-a influentat cel mai mult in viata ta?", 90 % dintre cazuri, raspunsul a fost O FEMEIE!... Cum s-ar explica o astfel de constatare realista?
Citește mai departe...Daca exista un loc pe lume asa de drag încât sa îti trezeasca în suflet cele mai frumoase simtaminte de cald, de senin, daca ... exista un loc care sa aminteasca de primii pasi facuti pe cararile copilariei si de semnele de buna purtare, atunci acel loc nu se poate numi altfel decât ACASA; si într-adevar tare dulce suna! Unde poate fi mai bine?!
Citește mai departe...
Dumnezeu este un Dumnezeu al ordinei şi echilibrului în natură, societate şi în viaţa spirituală. Ordinea se întemeiază pe dragoste, dreptate şi bunătate. Cea mai mare poruncă cere să iubeşti (Luca 10, 27; Mat. 22, 37.38). Ea este eternă, afirmată puternic în Vechiul Testament (Deut. 6, 4-5) şi repetată în Noul Testament – Ioan 13, 34. Poruncile Decalogului arată felul în care se manifestă dragostea în relaţia cu Dumnezeu şi cu semenii (Exod 20, 2-17). Ele cer respect şi închinare faţă de Fiinţa supremă
Citește mai departe...
"Cu ochii plini de dor asteptau venirea Mântuitorului, când întunericul sa fie înlaturat si taina viitorului sa fie limpezita".
"Când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Sau, ... ca sa rascumpere pe cei ce erau sub lege, pentru ca sa capatam înfierea". Galateni 4, 4.5
Gradina Edenului ... Paradisul ... Casa noastra ... Pacatul ne-a despartit de acest locas minunat. Satana a cautat sa ne îndeparteze de Tatal nostru Ceresc si sa ne câstige pentru el.
Citește mai departe... Omul are nevoie să se cunoască pe sine, să-L cunoască pe Dumnezeu, legile naturii create de El şi legile morale, precum şi rostul său în lume. Dar noi suntem fiinţe limitate intelectual, temporal, spaţial şi moral şi prin noi înşine nu suntem în stare să ajungem la adevăr. Concluziile ştiinţei, părerile filosofilor, tradiţiile religioase şi deciziile sinoadelor bisericeşti, precum şi alte surse de cunoaştere cum ar fi intuiţia mistică, yoga, meditaţia transcedentară, cărţile „sfinte” ale popoarelor cum ar fi Coranul, cărţile hinduse şi ale altor popoare, nu oferă o bază sigură pentru cunoaşterea care duce la mântuire. Singura cale care ne duce la înţelegerea adevărului mântuitor este revelaţia. Revelaţia generală şi revelaţia specială.
Revelaţia generală
Natura, istoria şi structurile vii, în special structura fiinţei umane, ne oferă argumente suficiente în favoarea existenţei unei Fiinţe creatoare care stă la baza întregii existenţe. Natura vorbeşte despre Dumnezeu, despre puterea şi înţelepciunea Sa (Psalmi 19, 1-6).
Este un imperativ din vremuri antice. Dacă vrei să progresezi, trebuie să îţi cunoşti limitele şi posibilităţile, originea, destinul şi motivul pentru care exişti.
Natura morală a omului
Trei concepţii de bază se confruntă cu privire la natura morală a omului: 1) că natura morală a omului este bună, 2) că natura morală a omului este indiferentă din punct de vedere moral, 3) că natura morală a omului este coruptă de la naştere.
Poziţia Bibliei
Biblia ne arată că omul a fost creat bun, echilibrat şi cu un potenţial de dezvoltare pozitiv (Gen. 1, 26.27; Ecl. 7, 29), dar a căzut şi s-a degradat prin neascultare (Gen. 3, 1-13).
În ciuda părerii larg răspândite, religia autentică se împacă bine cu sănătatea. Ba mai mult preocuparea pentru sănătate nu poate lipsi din adevărata religie (1 Petru 2, 11). Isus Se interesa de omul întreg (Mat. 9, 35-37). Educaţia adevărată include toate aspectele fiinţei umane.
Citește mai departe...
Cadre medicale, pastori, colpoltori, tineri instruiti sa prezinte principiile de sanatate, operatori pe calculator, bucatarese care pregateau retete sanatoase, analize gratuite... O expozitie de sanatate pe o perioada de o saptamâna în centrul Bucurestiului. Aveam mare nevoie de voluntari.
Citește mai departe...
Rugăciunea, necesitate şi scop
Cum să mă rog
Mărturisirea păcatelor în rugăciune
Bucuria şi încumetarea în rugăciune
Perseverenţa şi credincioşia în rugăciune
Îngerii buni, satana şi ruga noastră
Postul şi ruga
Rugăciuni greşite
Sentimentele şi rugăciunea
Mâncarea şi rugăciunea
Rugăciunea şi studiul Bibliei
Rugăciunea cântată
Rugaciunea şi încercările
Rugăciunea ta şi păcatul tău
Cum să primesc răspuns la rugăciune
Ascultarea şi credinţa în rugăciune
Rugăciunea ca blestem şi binecuvântare
Când ai privit ultima data un lucru frumos? Când ai privit ultima data un lucru care sa te faca sa zâmbesti în sufletul tau si sa te ajute sa descoperi cât de frumoasa este viata? Daca nu îti mai aduci aminte, îninte de a citi mai departe îsi propun un lucru. Du-te la fereastra, deschide-o larg si si respira adânc.
Citește mai departe... Credinţa în general este ansamblul ideilor şi reprezentărilor acceptate în gândire şi manifestate în trăiri şi acţiuni concrete. Credinţa biblică este încredere în Dumnezeu şi în adevărul revelat de El cu privire la mântuire.
Speranţa este siguranţa că promisiunile lui Dumnezeu se vor împlini la vremea lor. Speranţa îmi apare ca un aspect al credinţei, credinţa care priveşte spre viitor. Cele două funcţionează împreună.
Cum se naşte credinţa
Prin studierea Cuvântului lui Dumnezeu, sub influenţa Duhului Sfânt, privind la Isus Hristos care se descoperă în Biblie, se obţine încrederea în Autorul mântuirii noastre (Rom. 10, 17; Evrei 12, 2; Ioan 7, 17), dacă nu cădem în capcana mândriei (Ioan 5, 44) sau a lăcomiei (1Tim 6, 10).
Cei ce vorbesc despre Dumnezeu se straduiesc sa prezinte ceea ce spun. Vechiul si Noul Testament în lumina continuitatii învataturii bisericesti, reliefeaza paternitatea Sa universala.
Citește mai departe...Măturam ieri un colţ de suflet
Doamne, mai plouă peste praful din mine
Să fiu curat găsit, ca tine.
Să dau şi altora daruri divine.
Respirăm pretutindeni violenţa pare să accentueze nevoia unor atitudini inspirate de neîncredere şi de apărare. N-ar trebui să ne minunăm dacă fericirea blândeţii sună ca un paradox sau ca un ideal prea îndepărtat de posibilităţile noastre.
Citește mai departe... Diavolul l-a asigurat pe om că, dacă îi va urma sfatul, va fi „ca Dumnezeu” (Gen. 3, 4), dându-i de înţeles că va dobândi o stare de existenţă superioară celei pe care i-a dat-o Dumnezeu. În sens relativ omul poate fi plin de „toată plinătatea lui Dumnezeu” (Efes. 3, 19), desăvârşit în caracter după cum şi Dumnezeu este desăvârşit (Matei 5, 48). Dar omul nu poate fi ca Dumnezeu în înţelepciune, putere şi existenţă veşnică.
Se pune problema dacă omul este nemuritor prin natura sa şi dacă structura lui este trihotomică, dihotomică sau dacă trebuie să-l privim ca o entitate integrată. Vom examina concis cele trei concepţii.
Nu există destin implacabil stabilit de vreun arbitru supranatural, care nu ţine seama de poziţia celui implicat. Există desigur situaţii pe care omul nu le poate programa sau evita, dar mântuirea nu face parte dintre ele.
Următoarele texte (Efes. 1, 4.5; 2 Tes. 2, 13; Rom. 9, 15.16) arată că Dumnezeu cunoaşte dinainte viitorul oricui şi în funcţie de aceasta El şi-a făcut programul de acţiune. În probleme de mântuire, Dumnezeu ca suveran acţionează în funcţie de felul în care omul îşi foloseşte libertatea. Nici Augustin, nici Calvin nu trebuie să fie consideraţi infailibili.