Ne puteți urmări în fiecare săptămână în direct pe Facebook.
B.B.: Spune-mi, te rog, cum este sa fii tanar si inca un tanar crestin?
A.: Pot spune ca este frumos... Frumos pentru ca tineretea este perioada aceea caracterizata de energie, activitate, plina de tinte, proiecte, idealuri si multe, multe dorinte... Iar pentru un tanar crestin, tineretea reprezinta perioada in care poate sluji cel mai eficient Domnului.
Citește mai departe...
Nu există destin implacabil stabilit de vreun arbitru supranatural, care nu ţine seama de poziţia celui implicat. Există desigur situaţii pe care omul nu le poate programa sau evita, dar mântuirea nu face parte dintre ele.
Următoarele texte (Efes. 1, 4.5; 2 Tes. 2, 13; Rom. 9, 15.16) arată că Dumnezeu cunoaşte dinainte viitorul oricui şi în funcţie de aceasta El şi-a făcut programul de acţiune. În probleme de mântuire, Dumnezeu ca suveran acţionează în funcţie de felul în care omul îşi foloseşte libertatea. Nici Augustin, nici Calvin nu trebuie să fie consideraţi infailibili.
"Timp de peste o mie de ani, poporul iudeu asteptase venirea Mantuitorului. Din acest eveniment ei isi legasera sperantele lor cele mai stralucite. In cantec si profetie, in slujba templului si rugaciunea de acasa, ei asezasera numele Lui. Si cu toate acestea, la venirea Sa, ei nu L-au cunoscut.
Citește mai departe... Omul are nevoie să se cunoască pe sine, să-L cunoască pe Dumnezeu, legile naturii create de El şi legile morale, precum şi rostul său în lume. Dar noi suntem fiinţe limitate intelectual, temporal, spaţial şi moral şi prin noi înşine nu suntem în stare să ajungem la adevăr. Concluziile ştiinţei, părerile filosofilor, tradiţiile religioase şi deciziile sinoadelor bisericeşti, precum şi alte surse de cunoaştere cum ar fi intuiţia mistică, yoga, meditaţia transcedentară, cărţile „sfinte” ale popoarelor cum ar fi Coranul, cărţile hinduse şi ale altor popoare, nu oferă o bază sigură pentru cunoaşterea care duce la mântuire. Singura cale care ne duce la înţelegerea adevărului mântuitor este revelaţia. Revelaţia generală şi revelaţia specială.
Revelaţia generală
Natura, istoria şi structurile vii, în special structura fiinţei umane, ne oferă argumente suficiente în favoarea existenţei unei Fiinţe creatoare care stă la baza întregii existenţe. Natura vorbeşte despre Dumnezeu, despre puterea şi înţelepciunea Sa (Psalmi 19, 1-6).
Numele lui era John - un om care nu spunea prea multe despre el, de fapt... daca il intalneai , nici nu era nevoie sa-ti spuna prea multe - ceea ce facea, spunea totul despre el fara prea multe cuvinte...
Prieteni prea multi nu avea... si cei pe care ii avea nu puteau sa-i inteleaga framantarile si nici visele... despre care prietenii lui "radeau cu gura pana la urechi" - caci auzeau "utopiile" sale despre care vorbea cu atata pasiune.
Citește mai departe...Alegerile îţi determină... soarta veşnică!
Legea lui Dumnezeu stă la baza întregii creaţiuni.
Nu putem încălca Legea lui Dumnezeu fără a suferi şi urmările.
Mântuirea depinde de dorinţa noastră de a intra în legătură cu Dumnezeu prin credinţă şi aceasta se dă pe faţă prin ascultarea de Legea Sa.
Legea celor zece porunci - Fă şi vei trăi.
Legea lui Dumnezeu - întruchipează mila şi dreptatea.
Au fost odata patru vecini ciudati care se numeau: CINEVA, FIECARE, ORICINE si NIMENI.
Modul lor de viata era religios. De exemplu: CINEVA îsi barfea vecinul, FIECARE stia ca acest lucru este pacat. ORICINE putea sa refuze sa asculte, dar ... NIMENI n-o facea... ORCINE stia ca FIECARE vorbea despre CINEVA, dar NIMENI nu le întrerupea conversatia.
Toti apartineau aceleiasi biserici. FIECARE voia sa se închine, dar nu mergea la biserica deoarece nu vorbea cu ORICINE.
Citește mai departe...Din măceşul tău va înflori un trandafir pentru alţii
Diavolul l-a asigurat pe om că, dacă îi va urma sfatul, va fi „ca Dumnezeu” (Gen. 3, 4), dându-i de înţeles că va dobândi o stare de existenţă superioară celei pe care i-a dat-o Dumnezeu. În sens relativ omul poate fi plin de „toată plinătatea lui Dumnezeu” (Efes. 3, 19), desăvârşit în caracter după cum şi Dumnezeu este desăvârşit (Matei 5, 48). Dar omul nu poate fi ca Dumnezeu în înţelepciune, putere şi existenţă veşnică.
Se pune problema dacă omul este nemuritor prin natura sa şi dacă structura lui este trihotomică, dihotomică sau dacă trebuie să-l privim ca o entitate integrată. Vom examina concis cele trei concepţii.
"Cu ochii plini de dor asteptau venirea Mântuitorului, când întunericul sa fie înlaturat si taina viitorului sa fie limpezita".
"Când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Sau, ... ca sa rascumpere pe cei ce erau sub lege, pentru ca sa capatam înfierea". Galateni 4, 4.5
Gradina Edenului ... Paradisul ... Casa noastra ... Pacatul ne-a despartit de acest locas minunat. Satana a cautat sa ne îndeparteze de Tatal nostru Ceresc si sa ne câstige pentru el.
Citește mai departe...Paradisul – o realitate.
Chiar dacă pentru mulţi e greu de crezut, Paradisul a fost o realitate şi va deveni din nou o realitate. Nostalgia Paradisului o au toţi oamenii, fiecare în felul lui. Un indiciu că venim din Paradis este dorinţa comună de a ajunge acolo. Există peşti care s-au născut într-o zonă a lumii şi care se întorc de unde au emigrat părinţii lor, de unde au venit să-şi depună icrele, chiar dacă trebuie să parcurgă mii de kilometri. Şi noi vrem să ne întoarcem acolo unde protopărinţii noştri puteau să rămână (Gen. 2, 16.17) dacă s-ar fi încrezut în Dumnezeu şi nu şi-ar fi ales alt stăpân.
Salutare, copii! Ce mai faceţi? Vi s-a întâmplat să trebuiască să faceţi ceva, dar să spuneţi "nu vreau să fac asta" sau "nu pot să fac asta"?
Vreau să vă povestesc ceva... atunci când era un copil, Ellen Harmon, care mai târziu va deveni Ellen White, avea destule treburi de făcut în casa părintească aşa cum, desigur, ai şi tu acasă. Ea ştia că fiecare dintre membrii familiei trebuia să-şi facă partea spre a o transforma într-un loc fericit unde să-ţi placă să trăieşti.
Citește mai departe...Ce este viata pe acest pamânt?
Ma-ntreb si ma cutremur în acelasi timp;
Este-o suflare care nu îmi apartine mie
Ea este dragostea-n cuvinte, si-Ti dau slava Tie
Un fir de par, de ata, o pânza de paianjen
Citește mai departe...Parinti, luati-va timp pentru copii vostri! Jucati-va cu ei, vorbiti cu ei!
Acesta nu este timp pierdut, ci castigat. Asa ii veti ajuta sa treaca mai usor prin greutatile vietii, cladind in sufletul lor iubire si respect fata de voi. Un copil crescut astfel, va fi iubit si respectat de cei din jur, iar el va va iubi chiar si atunci cand drumurile il vor purta departe.
Si nu uitati: roata se intoarce.
Citește mai departe... Închinarea este atitudinea de respect suprem faţă de fiinţa sau lucrul considerat ca fiind cel mai important: devoţiune, omagiu, supunere, adorare. Singura Fiinţă demnă de închinare este Dumnezeu care posedă măreţia şi bunătatea descrise în altă conferinţă.
Închinarea este stârnită de cunoaştere, admiraţie, încântare, umilinţă, respect suprem şi spirit de devoţiune. „Domnului Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti (Mat. 4, 10).
Aspecte ale închinării
În închinare distingem patru aspecte: obiectul închinării, forma închinării, spiritul închinării şi timpul special dedicat închinării. Obiectul închinării îl găsim în porunca lui Isus, forma, în porunca II (Ioan 4, 23), spiritul în porunca III, iar timpul special pentru închinare în porunca IV din Decalog. Respectarea poruncii a patra are cea mai intimă relaţie cu închinarea. Dacă lumea ar fi respectat-o de la început n-ar mai fi putut să apară politeismul, ateismul, evoluţionismul, panteismul şi secularismul.
Cei ce seamana cu lacrimi, vor secera cu cântari de veselie "(Ps. 126:5) 
Daca n-ar fi aceasta fagaduinta poate am cadea des în descurajare.
Am înteles însa un lucru important: secerisul poate fi mult mai târziu decât am dori, secerisul poate fi si la sfârsitul timpului acestui pamânt. Vine ar fi sa purtam acest Cuvânt în sufletul nostru ca o candela mereu aprinsa pe cararea întunecata a lumii.
Trecusera doi ani de când ne cunosteam. Era o femeie în jur de 47 de ani, sincera, cu probleme mari de familie care o zguduisera pâna în strafundul sufletului.
Citește mai departe...Cele mai importante lucruri din viata noastra sunt determinate de alegerile noastre proprii, fie ca este vorba de alegerea unei masini, a unei locuinte, a unui loc de munca sau pur si simplu de alegerea unei carti pe care vrei s-o lecturezi. In urma acestor alegeri apar atat nemultumiri cat si satisfactii. Tanar fiind ma confrunt de ceva vreme cu o problema in care trebuie sa fac o alegere pentru ca de ea depinde implinirea dorintelor sau nazuintelor mele. Dintre toate una ma fascineaza cel mai mult si anume aceea de a fi reprezentat de cineva, sa stiu ca in urma alegerii acestui reprezentant am siguranta vietii materiale, a celei spirituale, etc. Dar cum si pe cine?
Citește mai departe...Intervievat: Rarinca Irina
- Studenta anul II Fac.de Matematica, Bucuresti
Aflându-ma zi de zi printre oameni, în mijloacele de transport în comun, sau în locuri extrem de aglomerate, mi-a fost imposibil sa nu observ tot felul de conflicte ce rasareau ca din pamânt. Încercând sa descopar cauzele ce-au generat aceste conflicte, mintea mi s-a îndreptat catre personalitatile puternice si reliefatul EU al celor implicati. M-am întrebat de ce exista atât de putina cedare, renuntare, îngaduinta...
B.B: Buna Irina, spune-mi te rog, crezi ca este posibila o totala renuntare la sine în favoarea celorlalti?
Citește mai departe...Natalia Podeanu
"Eu am venit ca oile să aibă viaţa şi s-o aibă din belşug" Ioan 10,10
"M-am hotărât! Sunt gata să-mi îndeplinesc visul. Nu mă interesează "gura lumii"! Sunt o persoană independentă şi cu siguranţă voi reuşi. Trebuie doar să am încredere în forţele proprii şi să lupt. Nimic nu mă mai poate opri! Visez deja la excursiile în Europa, la locurile în care voi fi un oaspete de onoare, la serile pe care le voi petrece cu familia mea la gura şemineului, la nopţile pe care o să-i învăţ tainele reuşitei mele. Bineînţeles cu puţin efort, voi avea lumea la picioarele mele. Voi trăi în belşug."
Citește mai departe...
Cei ce vorbesc despre Dumnezeu se straduiesc sa prezinte ceea ce spun. Vechiul si Noul Testament în lumina continuitatii învataturii bisericesti, reliefeaza paternitatea Sa universala.
Citește mai departe...Peste lume răsare iertarea Lui, frumos
Vin oamenii la moara lui Hristos
Cu saci de fapte bune, fapte rele
Mă-ndrept şi eu cu ale mele.
În timp au mai crescut, nu le-am arat
Omul din mine a tot lăsat.
Sunt cozi la aşteptat de har
Îngemănat cu-al mântuirii dar
Mă-mpiedic, cad, alerg din nou
S-ajung al dragostei lumini, ecou.
Intervievat: Dumitru Popa
Intervievator: Beatrice Boeriu
B.B.: In ziua de azi, politica isi spune din ce in ce mai apasat cuvantul, influentand tot mai mult evenimentele si cursul istoriei. Ce are de spus Biserica Adventista cu privire la implicarea membrilor ei in politica?
D.P.: Biserica adventista sustine neimplicarea membrilor sai in politica, subliniaza insa implinirea chemarii si menirii ei pe acest pamant.
B.B.: Unii considera ca un crestin implicat in politica, de exemplu intr-un partid, poate influenta decizii spre binele urmasilor lui Hristos, dovedind astfel eficacitate in pozitia pe care o ocupa. Dumneavoastra ce credeti?
Citește mai departe... Caracterul este ansamblul însuşirilor esenţiale şi stabile care definesc relaţia persoanei cu Dumnezeu, cu semenii, cu mediul ambiant şi cu sine însuşi. Este omul cu defectele şi calităţile sale, cu succese şi lipsuri.
Să enumerăm câteva însuşiri pozitive: onestitate, principialitate, nepărtinire, cinste, dragoste de oameni, respect faţă de adevăr, curaj, hărnicie, ordine, punctualitate, perseverenţă, demnitate, modestie, bunătate, răbdare, blândeţe, conştiinciozitate, stăpânire de sine, etc. Toate aceste caracteristici pozitive au opusul lor.
Formarea unui caracter creştin este sarcina întregii vieţi.
Procesul de formare cuprinde eliminarea deprinderilor rele şi formarea celor bune. Pentru reuşită e nevoie de respectarea unor condiţii: alegerea unei direcţii corecte, consecvenţă şi perseverenţă în urmărirea scopului, evaluare şi eventual corectare şi conlucrare cu Dumnezeu.
Doamne sincer să fiu am obosit. Am obosit să lupt şi să mă lupt mereu cu oamenii aceştia pe care nu îi mulţumeşte nimeni şi nimic. Am obosit să îi ascult mereu cum se plâng şi cum strigă de parcă ar fi singurii pe care i-ar durea. Am obosit uneori, de 30 de ani de când tot rătăcesc cu ei pe aici prin pustie, să fiu bunul şi blândul Moise, care le îndură şi le duce pe toate. Uneori şi eu aş vrea să strig.
Citește mai departe...
Doamne a trecut atât de mult timp de când s-au petrecut toate acestea, de când mi-au murit într-o singură zi toţi copiii şi de când m-am ales cu boala asta care nu îmi dă pace, încât am şi uitat cum arătam. Prietenii mei, prietenii cu care am crescut şi cu care am descoperit lumea, s-au speriat când m-au văzut. Pentru că nu l-au recunoscu în Iov care se scărpina cu un ciob şi care era plin de răni din cap până în picioare, pe Iov cel de odinioară cu care se jucau, cu care stăteau la poveşti, cu care se sfătuiau şi cu care îşi împărţeau bucuriile. Cred că dacă m-aş putea zări într-un colţ de apă nici eu nu m-aş mai recunoaşte Doamne.