Pilda nunţii fiului de împărat

 

• 

E sâmbătă seara. Nu sunt foarte relaxat. Tinerii m-au invitat în oraş zicând că "e un cer aşa senin...". Ce mult ne influenţează pe noi cerul! Cer senin, suntem şi noi veseli, cer înnorat, suntem şi noi mai puţin luminoşi. Aşa e aici la noi. Dar, mă întreb, cum e cerul acasă la Dumnezeu? Este şi acolo seninătate şi tristete? Sunt şi acolo îngeri care refuză să iasă în piaţa cetăţii?

Ee, pun prea multe întrebări pt. sâmbătă seara. Oricum sunt fericit, mâine mă duc la nuntă. Am auzit că sunt foarte mulţi invitaţi. Să vedem câţi or să vină. Mă gândesc la săracii miri măcar să-şi scoată cheltuiala. Ei, dar ce spun? Ce mentalitate! Aşa suntem noi românii - "măcar să nu pierdem", nu contează dacă nu câstigăm, măcar să nu pierdem. Parcă am fi omul cu un singur talant. Nici el n-a pierdut...

Vai ce obosit sunt! Mi s-a făcut un somn la predică..., dar am rezistat. Acum sunt frânt. Nici nu mai stiu despre ce a fost vorba exact; ceva în legătură cu o judecata de cercetare. Ce somn îmi e!...

În sfârsit la nuntă. De când aşteptam. Oau, ce sală, ce meniu. Dar începem direct cu masa? Pe la biserică nu mai trecem? Ei cine ştie, o modă nouă...

Mă uit la meseni şi observ două lucruri ciudate: mai întâi citesc o bucurie pe chipurile lor care nu mă caracterizează. Nu-i o bucurie sentimentală, impulsivă, ci o bucurie statornică, principială şi plină de pace. Se părea că abia aşteptau venirea mirelui. Am început să mă neliniştesc.

Vroiam şi eu să-l văd pe mire cu adevărat? Sau am venit la nuntă din obligaţie? Ce-i drept, relaţia mea cu mirele este destul de distantă în ultima vreme. De altfel, la biserică îl cam evit. Iar el când vine în cercul nostru spargem imediat târgul - e prea diferit de noi. Al doilea lucru ciudat: îmbrăcămintea mesenilor. Parcă ar fi fost toţi înainte de nunta pe la aceeaşi casă de modă. Mă simţeam puţin straniu, eu eram îmbrăcat diferit.

Dar se aude ceva. A, în sfârşit mirele. E fără mireasă. I-o fi furat-o cineva... Ce maiestuos păşeşte. Asta nu-mi place, vine pe culoarul meu. Am să las ochii în jos n-aş vrea să mă vadă. Ah, s-a oprit în dreptul meu. Trebuie să-mi iau din nou faţa aceea creştină. Oare o să mă creadă şi de data aceasta?...

"Prietene", aud. Vai, eu prieten cu mirele? Hm, cred că mă pot adapta. Dau să răspund când el continuă, "cum ai intrat aici fără şa ai haina de nuntă?"

Ce transpirat sunt! Cât o fi ceasul? E aproape dimineaţa. Ce vis! Ce bine că e doar un vis!

EGW:
"Fiecare zi care trece însemna o zi mai puţin pentru noi ca să ne terminăm lucrarea de perfecţionare a caracterului." (Marabatha, p. 218)

"În timp ce păcatele credincioşilor care se pocăiesc sunt îndepărtate din Sanctuar, în poporul lui Dumnezeu de pe pamânt trebuie să aiba loc o lucrare deosebită de curăţire, de îndepărtare a păcatului." (Maranatha, p. 249)

Rugă: Îmbracă-mă în haina neprihanirii Tale!