VOCILE TRECUTULUI
bArca lui Noe (partea a II-a)
"În luna a saptea, în ziua a saptesprezecea a lunii, corabia s-a oprit pe muntii Ararat"(Gen. 8:4).
cel care a supravietuit potopului cu ajutorul arcei. Însa pentru cei mai multi dintre crestini aceasta istorie nu este altceva decât un mit.
Oare a existat aceasta ambarcatiune? Oare chiar s-a oprit pe muntele Ararat? Mai poate fi vazuta acolo? A vazut-o cineva vreodata?
Este evident ca în ciuda evidentelor cea mai mare parte a crestinatatii se îndoieste de realitatea potopului despre care ne vorbeste cartea Genezei. Poate ca a fost doar o inundatie locala, spun unii. Iar altii spun ca n-a fost deloc... Ideea ca apele au acoperit întregul pamânt este greu de acceptat. Geneza 6:20 declara: "cu cincisprezece coti s-au înaltat apele deasupra muntilor". Aceasta înseamna ca si cel mai înalt vârf din lume a ajuns la 7 metri sub apa.
Specialistul J. Garner declara ca elemente ale relatarii biblice despre potop se regasesc în mitologia multor popoare din antichitate. El a identificat peste 150 de mituri si legende despre potop de la binecunoscuta Epopee a lui Ghilgames pâna la Zend-Avesta (în Iran), Cartea Mortilor (în Egipt), Legenda lui Nu-U (în Hawaii) si pâna la triburile de bastinasi din Cuba. Indigenii din America aveau aproximativ 40 de legende despre potop. De ce exista legende despre potop chiar si la popoarele care traiesc în regiuni aride? În Africa de pilda?
La Nippur sapaturile arheologice au scos la lumina cea mai veche relatare extra-biblica a potopului: o tablita ce dateaza din sec. XXI î. Hr. Cercetatorul Johannes Riem declara ca povestea despre potop este una dintre cele mai rapândite din lume. Multe dintre picturile rupestre înfatiseaza istoria potopului într-un mod simplu, dar lesne de înteles. .
Depozitele sedimentare raspândite în întreaga lume, prezenta scoicilor de mare în vârfurile muntilor, depozitele de petrol si carbuni, animalele si plantele conservate sunt toate marturii cu privire la potop. "În aproape orice lant de munti, în întreaga lume, se pot gasi straturi de roca ce contin vestigii ale unei vieti marine, trecute."
"Formarea Marelui Canion, formarea unor lanturi maiestuoase de munti, deriva continentelor si deschiderea oceanelor, care au avut loc în istoria recenta a planetei Pamânt, nu au corespondente geologice în zilele noastre. Aceste miscari masive ale pamântului trebuie sa fie rezultatul unor forte care nu mai actioneaza în prezent, forte pe care nimeni nu le poate explica."
Sapaturile arheologice ne-au furnizat o tablita care confirma istoria biblica a potopului. Iata ce scrie Walter Krauss: "Aceasta poveste mitologica a originilor are analogii evidente cu epopeea biblica, de la Adam la Noe."
De ce un potop? Pentru ca "Domnul a vazut ca rautatea omului era mare pe pamânt"(Gen. 6:5) si a hotarât nimicirea oricarei vietuitoare. În Patriarhi si profeti citim: "Ei [antediluvienii],cautau sa-si satisfaca numai poftele inimii lor mândre si se desfatau în orgii si ticalosii". "...crima si ticalosia au crescut cu o mare rapiditate. Nu erau respectate nici legaturile de casatorie si nici drepturile de proprietate. (...) Se complaceau în nimicirea vietii animalelor si folosirea ca hrana a carnii îi facea mai cruzi si mai setosi de sânge..."
Data exacta la care a avut loc potopul nu ne este cunoscuta. Exista diferite interpretari si propuneri în acest sens. Potrivit datelor prezentate în Septuaginta potopul a avut loc în anul 3403 î.Hr. Joseph Flavius mentioneaza ca "ragazul scurs de la aparitia primului om, Adam, [si pâna la declansarea potopului "în al sasesutelea an vietii lui Noe, în luna a doua, în ziua a saptesprezecea" - Gen. 7:11], era de doua mii cinci sute si cincizeci si sase de ai". Episcopul Usher (1654 d. Hr.), pe baza genealogiilor din cartea Genezei a stabilit data potopului în 2348 î. Hr., iar S.R. Driver într-un comentariu cu privire la Geneza, publicat în 1904, dateaza potopul în 2501 î. Hr.
Nimicirea omenirii a fost hotarâta. Totusi, un om împreuna cu familia sa avea sa scape. Despre acest om apostolul Pavel face o frumoasa declaratie: "Prin credinta Noe, când a fost înstiintat de Dumnezeu despre lucruri care înca nu se vedeau, si, plin de o teama sfânta, a facut un chivot ca sa-si scape casa; prin ea, el a osândit lumea, si a ajuns mostenitor al neprihanirii care se capata prin credinta"(Evrei 11:7).
Dumnezeu i-a poruncit lui Noe sa construiasca o arca si i-a dat si indicatii cu privire la cum trebuia sa înfaptuiasca acest lucru (Gen. 6:14-17). Potrivit datelor prezentate în Biblie arca avea o lungime de 133 m, o latime de 22m si o înaltime de 13,5 m. Prin urmare volumul arcei era de 39500 metri cubi. Dimensiunile fusesera date chiar de Dumnezeu. "Un asemenea volum ar fi fost suficient sa contina peste 125000 de animale de dimensiunile unei oi."
Specialistii din domeniul ingineriei hidraulice declara ca unui corp plutitor de dimensiunile arcei lui Noe îi este aproape imposibil sa se scufunde. Totusi "corabia nu a fost conceputa pentru a atinge viteze mari. Noe nu se grabea sa mearga undeva!"
O alta întrebare care se ridica este: în cât timp s-a putut construi o asemenea corabie? Apostolul Petru scria în prima sa epistola ca Dumnezeu a manifestat o îndelunga rabdare "în zilele lui Noe, când se facea corabia" (1 Petru 3:20). Noe a avut timpul necesar pentru a construi uriasa ambarcatiune, iar omenirea a avut timp suficient ca sa auda si sa înteleaga solia. E.G. White declara: "Timp de o suta douazeci de ani, predicatorul dreptatii a avertizat lumea de nimicirea ce avea sa vina, dar solia lui a fost lepadata si dispretuita." În tot acest timp Noe si-a continuat munca ajutat de fiii sai. "... Metusala si fiii sai, care au trait sa auda propovaduirea lui Noe, au dat ajutor la construirea corabiei."
Arca a fost construita din lemn de gofer care este foarte rezistent. De pilda, portile catedralei Sf. Petru din Roma au fost facute din lemn de gofer si au rezistat mai bine de un mileniu fara a putrezi. Arca avea trei niveluri si se presupune ca familia lui Noe locuia la nivelul de sus (acolo unde era si singura fereastra). Potrivit descrierii biblice arca era un fel de lada de forma dreptunghiulara, fara catarge si fara vâsle. Unicul ei scop era de a pluti. Avea o mare stabilitate. Henry Morris, profesor de inginerie hidraulica declara ca arcei îi era aproape imposibil sa se rastoarne. Arca avea un fund dublu în care erau rezervoarele pentru apa, ce puteau cuprinde o cantitate de 1550000 litri de apa. În 1969 F. Navarra a descoperit pe Ararat cinci bucati de lemn din acest fund dublu.
Când Dumnezeu a deschis stavilarele cerurilor "ploaia a cazut pe pamânt patruzeci de zile si patruzeci de nopti"(Gen. 7:12). Apele au acoperit toti muntii înalti si s-au înaltat deasupra acestora cu "cincisprezece coti"(7 metri). "Surprinzator [spune dr. Abou-Rahme], daca am calcula adâncimea de scufundare a corabiei lui Noe cu încarcatura la bord, ar rezulta o cifra de cincisprezece coti!"
"Când apele au început sa scada, Domnul a facut ca arca sa se îndrepte spre un loc protejat de un grup de munti care fusesera pastrati prin puterea Sa. Acestia erau la mica distanta unii de ceilalti si corabia putea sa se miste în voie în acest port linistit si n-a mai fost dusa pe întinsul fara margini al oceanului." Cu siguranta "Cel ce a dat viata forma muntilor"(Amos 4:13), a modelat acel podis de pe masivul Ararat unde s-a oprit arca. La vremea când Noe a iesit din corabie platoul respectiv trebuie sa fi fost o pajiste foarte frumoasa.
Înainte de potop, în lumea desavârsita pe care a creat-o Dumnezeu, nu existau munti stâncosi cu pante abrupte. Lanturile muntoase care exista astazi s-au format în timpul potopului sau în perioada imediat urmatoare. Iata ce scrie E.G. White:
"... Corabia s-a oprit pe muntii Ararat"(Gen. 8:4). Întru-cât muntele a fost acoperit de o calota de gheata, arca a fost prinsa în gheata si a ramas acolo de-a lungul mileniilor, fiind vazuta ocazional (în ultimii 100 de ani din ce în ce mai des). "Armenii din preajma au numit tinutul Aprobaterion, adica "loc de iesire": caci ramasitele Arcei sunt aratate si astazi [data la care scria Joseph Flavius], de bastinasi."
John Phillips, autor al unui "Comentariu asupra Genezei" scrie: "Marele vârf [Ararat], pe care s-a oprit în final corabia sta la jumatatea distantei dintre Gibraltar si Marea Caspica si la jumatatea distantei dintre Capul Bunei Sperante si Strâmtoarea Bering era un nou centru de unde rasele omenirii aveau sa se raspândeasca si sa populeze globul pamântesc."
Araratul se afla în estul Turciei de azi; are o înaltime de 5165 de metri si o circumferinta la baza de 250 km. Muntii Ararat sunt munti vulcanici, dar nu au cratere. Dupa calculele lui Angelo Palego (cercetator al Scripturii si explorator al muntelui), arca s-a oprit undeva la înaltimea de 4800 de metri pe data de 2 aprilie 2369 î. Hr. Locul în care s-a oprit arca cu mii de ani în urma este un podis perfect plat cu o suprafata de 120000 de metri patrati. De fapt exista doua vârfuri ale muntelui (chiar Geneza vorbeste despre "muntii" Ararat): cel de 5165 m si un altul de 3925 m. Persanii îl numeau KOH-I-NUH, ceea ce se traduce prin "muntele lui Noe", iar kurzii îl numesc "muntele durerii". Totul din preajma Araratului vorbeste despre realitatea istoriei lui Noe: numele capitalei Armeniei, Everan înseamna "prima aparitie", iar Ahora (numele unui oras si al unei trecatori), se traduce prin "plantarea vitei".
Pe Ararat, la o altitudine de 4800 de metri temperaturile nu trec niciodata de zero grade Celsius. Muntele este un adevarat congelator ce ofera conditii prielnice pentru conservarea arcei. Deoarece Araratul se afla în apropierea granitelor cu Iranul, locul nu este favorabil expeditiilor de cautare a arcei. În zona se face trafic de arme cu Iranul. Muntele este situat în zona de control a trupelor PKK.
Marturiile cu privire la arca dateaza de dinainte de Hristos si pâna în zilele noastre.
În Antichitati iudaice Joseph Flavius mentioneaza arca lui Noe. De fapt el îl citeaza pe Berossos (preot, istoric si astronom din Babilon, ce a trait între 345-275 î. Hr.; autor al lucrarii istorice Babyloniaca ). "Potopul si arca sunt amintite de toti strainii care au scris lucrari de istorie, printre acestia numarându-se si Berossos Caldeanul. Privitor la potop, el afirma urmatoarele: "Zice-se ca si acum s-ar afla în muntele Cordyerilor din Armenia o parte din acea corabie, unsa pe dinauntru cu smoala. Unii o desprind de acolo [smoala], si o folosesc drept amuleta pentru îndepartarea primejdiilor." Despre aceasta a scris si Hieronymus Egipteanul, autorul Antichitatilor feniciene , asijderea Mnaseas si multi altii. Nicolaos din Damasc [64-2 î. Hr.], în cartea XCVI - a din lucrarea sa descrie aceste lucruri prin vorbele urmatoare: "Mai sus de Milyada, în Armenia, se afla un munte urias, numit Baris, catre care se zvoneste ca au fugit multi oameni, gasindu-si astfel salvarea; unul dintre ei, sosit într-o arca, ar fi poposit pe vârful muntelui, lemnele ramase din corabia lui dainuind acolo multa vreme. Poate ca este unul si acelasi cu cel despre care a scris Moise, legiuitorul iudeilor."
La Nippur sapaturile arheologice au scos la lumina cea mai veche relatare extra-biblica a potopului: o tablita ce dateaza din sec. XXI î. Hr. Cercetatorul Johannes Riem declara ca povestea despre potop este una dintre cele mai rapândite din lume. Multe dintre picturile rupestre înfatiseaza istoria potopului într-un mod simplu, dar lesne de înteles.
Depozitele sedimentare raspândite în întreaga lume, prezenta scoicilor de mare în vârfurile muntilor, depozitele de petrol si carbuni, animalele si plantele conservate sunt toate marturii cu privire la potop. "În aproape orice lant de munti, în întreaga lume, se pot gasi straturi de roca ce contin vestigii ale unei vieti marine, trecute."
"Formarea Marelui Canion, formarea unor lanturi maiestuoase de munti, deriva continentelor si deschiderea oceanelor, care au avut loc în istoria recenta a planetei Pamânt, nu au corespondente geologice în zilele noastre. Aceste miscari masive ale pamântului trebuie sa fie rezultatul unor forte care nu mai actioneaza în prezent, forte pe care nimeni nu le poate explica."
Sapaturile arheologice ne-au furnizat o tablita care confirma istoria biblica a potopului. Iata ce scrie Walter Krauss: "Aceasta poveste mitologica a originilor are analogii evidente cu epopeea biblica, de la Adam la Noe." Epifaniu din Salamina (în sec. IV d. Hr.), spune ca ramasitele arcei pot fi vazute pe Ararat. Primii crestini din Apameea, în Frigia, au ridicat o mânastire numita Mânastirea Arcei, unde se celebra anual iesirea lui Noe din arca. Calugarul Jehan Haithon (în 1254 d. Hr.), depune marturie cu privire la existenta arcei.
Celebrul calator venetian Marco Polo, trecând în 1269 d. Hr. prin preajma muntelui Ararat afla despre existenta arcei, pe care o mentioneaza în cartea sa intitulata "Cartea minunilor" . El scrie ca arca este situata pe vârful unui munte înzapezit si ca zapezile continua sa se adune. Cartea lui Marco Polo a mai fost numita si "Milionul", datorita datelor exagerate pe care le prezinta autorul. Totusi, e greu de crezut ca Marco Polo ar fi inventat existenta arcei.
Calatorul englez Sir John Chardin în 1711 d. Hr. publica în cartea sa Travels in Persia un desen în care arca este înfatisata undeva pe un platou chiar în apropiere de vârful Araratului.
În zona muntelui se afla si mânastirea Sf. Iacob unde potrivit traditiei au existat o icoana si o cruce confectionate din lemnul arcei. Aceasta mânastire a fost distrusa de cutremurul din 2 iulie 1840. Atunci a avut loc o explozie a vulcanului care i-a ucis pe cei aprox. 2000 de locuitori ai orasului Ahora, situat la poalele muntelui. Se pare ca în urma acestui cutremur arca s-a rupt în doua bucati dreptunghiulare: una de 100 m si alta de 55 m. Bucata mai mica a alunecat mai jos fata de pozitia initiala.
Pâna spre sfârsitul sec. al XIX-lea taranii armeni obisnuiau sa urce în grupuri pe Ararat pentru a vizita arca. În 1856 un localnic numit Yeram (copil la data aceea), împreuna cu tatal sau si cu trei savanti englezi au gasit o parte a arcei si au inspectat în interiorul ei câteva încaperi în care au descoperit custi pentru animale.
În 1876 Sir James Bryce (om de stat englez), aduce de pe Ararat o bucata de lemn prelucrata de mâna omeneasca (în conditiile în care pe Ararat nu prea exista paduri). În 1883 o comisie turca ce studia avalansele de pe Ararat a descoperit o mare constructie din lemn având trei despartituri. Acest raport a fost luat în râs de "oamenii de stiinta" ai vremii.
Pe 25 aprilie 1887 Giovanni Giuseppe de Nouri, lider al crestinilor nestorieni decopera arca pe Ararat. În 1893, la Chicago, la Parlamentul Religios Mondial face publica descoperirea sa si încearca sa organizeze o expeditie pentru a demonta arca si a o aduce la Chicago. Autoritatile turce nu i-au dat autorizatia necesara si la câtiva ani dupa aceea G de Nouri a murit.
George Hagopian, un localnic, gaseste în 1905 o parte a arcei (cu trei niveluri). La data aceea era copil. Dar abia în 1970 a rupt tacerea si a dezvaluit secretul sau. El a marturisit ca s-a urcat pe acoperisul arcei. Descrierea lui corespunde cu descrierea biblica a corabiei lui Noe. În 1916 pilotul rus Roskovici vede arca din avion si aceasta stire stârneste interesul tarului Nicolae al II-lea, care trimite doua regimente pe Ararat. Iata ce au gasit acestia:
"În interiorul arcei s-au gasit sute de încaperi mici si câteva sali mari cu tavane înalte: acestea erau încercuite cu bârne groase încrucisate, unele din ele groase de 60 cm. Totul era vopsit în straturi groase cu o substanta asemanatoare serlacului si iscusinta executiei arata clar ca lucrarea era rodul unei civilizatii foarte înaintate. Întreaga ambarcatiune era construita din lemn de leandru, copac ce apartine familiei chiparosilor, foarte rezistent si greu de distrus."
Venirea bolsevicilor la putere a facut ca acest raport sa dispara.
În sec. XIX-XX peste 200 de persoane au vazut arca. În timpul celui de-al doilea razboi mondial un alt pilot rus a vazut partea de 100 de metri a arcei. Exploratorul Fernand Navarra descopera (în 1955), în ghetarul Parrot de pe Ararat o bârna de lemn de 1,50 metri (în 1969 a mai gasit înca cinci bârne de cca 45 cm). Bârna era partial fosilizata. S-a încercat datarea lemnului cu metoda C 14: vechimea rezultata era de 1300-1700 de ani. Ulterior, prin alte patru metode diferite folosite de oamenii de stiinta (-gradul de fosilizare; -modificare celulara; -cresterea densitatii lemnului; -gradul de lignificare a carbunelui), s-a stabilit ca esantionul are o vechime de 4800-5000 de ani.
În 1959 pilotul american Gregor Schwinghammer a vazut arca, pe care a comparat-o cu un urias vagon de marfa. Cea mai mare parte a ei era îngropata în zapada.
În vara anului 1984 astronautul James Irwin (care a pasit pe Luna ca membru al expeditiei Apollo 15), a condus o expeditie pe Ararat în cautarea arcei lui Noe. La rândul sau, americanul Eril Cummings a întreprins 17 expeditii pe Ararat. Arca a fost fotografiata de satelitul Lancer al Nasa în 1972 si de satelitul francez SPOT pe data de 22 septembrie 1994.
Este sau nu Arca lui Noe pe muntele Ararat? This is the question...
Va fi gasita arca si redata omenirii?
O veche zicala armeana spune ca: "Nimeni nu se poate aventura acolo sus, pe ghetar, sa vada arca, daca inima lui nu este la fel de curata ca zapada de pe Ararat".