SPIRITUALITATE
Descoperirea de Sine a lui Dumnezeu
"Dupa caderea în pacat, omul nu mai putea suporta prezenta directa a lui Dumnezeu si apoi sa ramâna în viata."
Potrivit Sfintelor Scripturi un om care neaga existenta lui Dumnezeu este un om nebun (Ps. 14:1). Si totusi auzim deseori astfel de nebuni declarând: "Daca exista Dumnezeu sa ni Se descopere si vom crede !" Nu putem face aceasta confuzie între Dumnezeul cerurilor si duhul din lampa lui Alladin. Profetul Isaia fiind în prezenta Domnului, în viziune, a strigat: "Vai de mine! Sunt pierdut..." (Is. 6:5). Cunoasterea lui Dumnezeu cere din partea noastra reverenta, smerenie si un puternic simtamânt al nevredniciei.
Dumnezeu, în dragostea Sa netarmuita fata de copiii Lui, a gasit cai prin care sa comunice cu omul si sa i Se descopere. Aceasta descoperire de Sine a lui Dumnezeu fata de om este cunoscuta sub numele de revelatie si este esentiala pentru fiinta umana. În Evanghelia dupa Ioan citim: "Si viata vesnica este aceasta: sa Te cunoasca pe Tine, singurul Dumnezeu adevarat..." (Ioan 17:3). Dumnezeu nu ne-a descoperit totul (apostolul Pavel scrie: "cunoastem în parte..." - 1 Cor. 13:9), ci doar atât cât este necesar pentru a avea viata vesnica.
Teologia clasifica revelatia în doua mari categorii: revelatia generala si revelatia speciala. Chiar daca nu toti oamenii au acces la revelatia speciala, lucrul acesta nu ar trebui sa ne sperie. Nimeni nu spune: "L-am cunoscut pe Dumnezeu prin intermediul revelatiei generale sau... cu ajutorul revelatiei speciale." Pur si simplu cunoastem pe Dumnezeu. Si, de regula, lucrul acesta are loc pe mai multe cai, simultan. "Unitatea revelatiei consta în faptul ca Dumnezeu este unica Sursa a revelatiei, iar diversitatea în faptul ca El Se reveleaza pe Sine în multe chipuri."
De ce numim o parte a revelatiei ca fiind "generala?" "Ea este generala în doua sensuri: prin caracterul ei universal disponibil (este accesibila tuturor persoanelor din toate timpurile) si prin continutul mesajului (este mai putin specifica si amanuntita decât revelatia speciala)." Apostolul Pavel spune ca toate lucrurile ce pot fi cunoscute cu privire la Dumnezeu "se vad lamurit, de la facerea lumii, când te uiti cu bagare de seama la ele, în lucrurile facute de El" (Rom. 1:20).
Cele trei cai principale ale revelatiei generale sunt natura ("Cerurile spun slava lui Dumnezeu..." - Ps. 19:19), istoria ("Eu am vestit, am mântuit, am proorocit, nu sunt strain între voi: voi Îmi sunteti martori -, zice Domnul..." - Is. 43:12) si omul, cea mai minunata dintre lucrarile pe care Creatorul le-a zidit ("Tu mi-ai întocmit rarunchii, Tu m-ai tesut în pântecele mamei mele: Te laud ca sunt o faptura asa de minunata" - Ps. 139:13-14a). Dintre aceste trei cai, natura este desigur calea cea mai accesibila. Daca omul de multe ori nu gaseste nimic bun în el însusi (Rom. 7:18), daca este destul de dificil sa identifici în multitudinea evenimentelor modul de operare divin, totusi în fata maretiei naturii ramânem muti de uimire. Natura este opera lui Dumnezeu si, în ciuda faptului ca a fost profund afectata de pacat, reuseste înca sa trezeasca în noi dorul dupa Cel ce a alcatuit-o asa de minunat (Ps. 139:14b). "Crestinismul crede ca Dumnezeu a facut lumea - ca spatiul si timpul, caldura si frigul, toate culorile si gusturile, toate animalele si plantele, sunt lucruri pe care Dumnezeu le-a nascocit în gândirea Sa , asa cum un om nascoceste o poveste."
Evident, sunt milioane de locuitori ai acestei planete care nu au ajuns la o cunoastere a lui Dumnezeu pe nici una dintre aceste cai. De ce? Pentru ca "si-au închis ochii, ca nu cumva sa vada cu ochii, sa auda cu urechile, sa înteleaga cu inima [si] sa se întoarca la Dumnezeu..." (Mat. 13:15b). "Asa ca nu se pot dezvinovati" (Rom. 1:20 u.p.).
Dumnezeu nu ne vorbeste însa doar prin natura, sau prin istorie, sau prin fiinta umana. Exista si o revelatie speciala. Cerintele, fagaduintele, mustrarile si binecuvântarile Sale - toate acestea ne sunt prezentate explicit în Sfânta Scriptura, Cuvântul Sau scris. "Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu si de folos ca sa învete, sa mustre, sa îndrepte, sa dea întelepciune în neprihanire" (2 Tim. 3:16). Dumnezeu "ne-a transmis un mesaj precis în contexte istorice si geografice precise si a facut ca acesta sa fie scris si pastrat în Biblie. (...) Dar faptul ca obtinem un folos de pe urma Scripturii depinde de cum o folosim si de raspunsul pe care îl dam mesajului ei. Una din plângerile repetate ale lui Dumnezeu în relatarea biblica este ca poporul Sau a ramas mereu surd la cuvântul Sau."
Nu putem vorbi despre descoperirea de Sine a lui Dumnezeu fara a aminti ceea ce a constituit încoronarea revelatiei Sale: "Si Cuvântul S-a facut trup, si a locuit printre noi, plin de har si de adevar. Si noi am privit slava Lui, o slava întocmai ca slava singurului nascut din Tatal" (Ioan 1:14). Fiul lui Dumnezeu a coborât în mijlocul oamenilor. Cine L-a vazut pe El, a vazut pe Tatal (Ioan 14:9). Prin Christos întrupat "Dumnezeu vine din nou spre trup în trup, pentru ca trupul sa poata din nou merge spre El în El." Christos vine ca sa împlineasca, vine pentru a descoperi în chip desavârsit caracterul si iubirea lui Dumnezeu, vine ca sa duca la bun sfârsit ceea ce întâiul Adam nu a reusit, vine ca sa mântuiasca. El este Cuvântul viu al lui Dumnezeu.
Locul lui Christos dupa înaltare a fost luat de Duhul Sfânt: "Si Eu voi ruga pe Tatal [a zis Isus], si El va va da un alt Mângâietor..." (Ioan 14:16). Fagaduinta Mântuitorului a fost aceea ca Duhul Sfânt va ramâne alaturi de noi (Ioan 14:17), ca va da marturie despre Christos (Ioan 15:26), ca va descoperi lucrurile viitoare (Ioan 16:13).
Desigur, toate aceste cai ale revelatiei divine pe care le-am enumerat nu epuizeaza resursele lui Dumnezeu de a Se descoperi omului cu scop mântuitor. În cartea lui Iov citim: "Dumnezeu vorbeste însa, când într-un fel, când într-altul, dar omul nu ia seama.
El vorbeste prin visuri, prin vedenii de noapte, când oamenii sunt cufundati într-un somn adânc, când dorm în patul lor. Atunci El le da înstiintari, si le întipareste învataturile Lui... (Iov 33:14-16).
Dumnezeu este dispus sa se descopere oricarui om în masura în care omul respectiv "flamânzeste si înseteaza" dupa El.