Iov
Doamne a trecut atât de mult timp de când s-au petrecut toate acestea, de când mi-au murit într-o singură zi toţi copiii şi de când m-am ales cu boala asta care nu îmi dă pace, încât am şi uitat cum arătam. Prietenii mei, prietenii cu care am crescut şi cu care am descoperit lumea, s-au speriat când m-au văzut. Pentru că nu l-au recunoscu în Iov care se scărpina cu un ciob şi care era plin de răni din cap până în picioare, pe Iov cel de odinioară cu care se jucau, cu care stăteau la poveşti, cu care se sfătuiau şi cu care îşi împărţeau bucuriile. Cred că dacă m-aş putea zări într-un colţ de apă nici eu nu m-aş mai recunoaşte Doamne.
Simt că au trecut atât de multe peste mine, simt că am îmbătrânit cu ani mulţi în zilele care s-au scurs de atunci.
Şi totuşi Doamne vreau să cred că în interiorul meu, acolo unde nu ne cunoaştem decât eu şi Tu, am rămas eu, acelaşi Iov. Acelaşi Iov care speră că într-o zi toate vor reveni la normal, care crede că Tu eşti cel care la fel de bine cum dai poţi să şi iei, doar pentru a da iarăşi, mai mult.
Acelaşi Iov care se ştie neprihănit. Când le spun altora că mă ştiu astfel, se uită miraţi la mine şi zâmbesc în sinea lor. "Dacă eşti atât de neprihănit, atunci de ce ai ajuns aşa?". Singurul lor îndemn e să îmi revizuiesc viaţa şi
să îmi cer iertare. Dar pentru ce? Când mă ştiu fără vină. Şi ştiu că şi Tu mă cunoşti la fel. Dar nu înţeleg de ce am ajuns aici. Ştiu că nu din pricina păcatelor mele. Trebuie să fie altceva. Nu înţeleg ce anume. Dar în ciuda întrebărilor şi dilemelor din minte mea, vreau să rămân eu.
Acelaşi eu care nu vrea să renunţe la Tine deşi cea la care ţin cel mai mult pe pământul acesta, soţia mea, îmi spune să Te blestem şi să mor o dată. Cred că şi ea s-a săturat să mă vadă chinuindu-mă şi scărpinându-mă cu ciobul acesta în fiecare zi. Şi uneori îmi vine să o ascult. Mai ales atunci când sunt asaltat de întrebări şi amintiri. Mai ales când îmi vin în minte râsul cristalin al mezinului sau chipul drăgălaş al fetei mele celei mari. Nu înţeleg de ce au trebuit să moară. Cred că mi-am spus de zeci de ori că aş fi preferat să fiu eu în locul fiecăruia dintre ei. Dar uite că eu trăiesc. Aşa cum trăiesc dar sunt totuşi în viaţă. Şi nu este uşor Doamne! Nu este uşor să nu-Ţi întorc spatele. Unii îmi zic că şi cu Tine, şi fără Tine, tot la fel de rău mi-ar fi. S-a văzut cât de "bine" mi-a fost în ultimele zile aşa că ce ar putea fi mai rău decât atât. Nu este uşor să rămân eu. Eu, Iov care nu vrea să renunţe la Tine în ciuda a tot ce mi s-ar mai putea întâmpla.
Azi, ca în fiecare zi, Îţi cer puterea de a rămâne eu. Îţi cer să mă ajuţi să rămân eu când vor trece pe lângă mine oameni care se vor opri miraţi şi îmi vor plânge de milă, când vor trece pe lângă mine părinţi cu copii lor de mână, când vor trece turme de animale sau prieteni care nu mă mai recunosc. Ajută-mă să rămân eu, cel ce încă mai crede în Tine, cel ce încă mai aşteaptă soluţii şi rezolvări de la Tine, cel care ştie că Cel în care se încrede nu v-a lăsa lucrurile aşa, la nesfârşit. Ajută-mă să pot rămâne acelaşi Iov faţă de Tine şi faţă de alţii la fel cum Tu, Doamne, rămâi mereu acelaşi faţă de mine.
Amin!