EXPERIENŢE

Se împlineşte Cuvântul

 

• 

Cei ce seamana cu lacrimi, vor secera cu cântari de veselie "(Ps. 126:5)

Daca n-ar fi aceasta fagaduinta poate am cadea des în descurajare.

Am înteles însa un lucru important: secerisul poate fi mult mai târziu decât am dori, secerisul poate fi si la sfârsitul timpului acestui pamânt. Vine ar fi sa purtam acest Cuvânt în sufletul nostru ca o candela mereu aprinsa pe cararea întunecata a lumii.

Trecusera doi ani de când ne cunosteam. Era o femeie în jur de 47 de ani, sincera, cu probleme mari de familie care o zguduisera pâna în strafundul sufletului.

Avea o stare de depresie cu accese de agresivitate verbala, nejustificate. Plângeam pentru ea, pentru sotul si baiatul ei. Tot ce am putut sa fac a fost rugaciunea si dragostea mea pentru ea. În loc sa se îmbunatateasca, situatia se complica adunând la orizont nori negrii.

Plângeam ca nici ea macar nu vroia sa prinda de Mântuitor. Era surda si oarba la dragostea Lui, blamând, blestemând si acuzându-L ca nu intervine.

Dupa o vreme dragostea a început sa aduca roade. Si-a revenit greu dar fara medicamente.

Plângeam însa în continuare. "Esti singura prietena pe care o mai am. O sa ma revansez când voi avea posibilitatea". Cuvintele ei apasau greu pe sufletul meu, ma obligau sa veghez asupra mea sa n-o dezamagesc. Ma vedeam cât sunt de neputincioasa.

Venea destul de des la adunare. Cuvântul predicat era parca mereu potrivit pentru ea - îmbarbatare, fagaduinte, avertizare. Roadele poca-intei însa nici macar nu se întrezareau. Satana lovea cu furie de nedescris în mica barca în care ma aflam acum si eu.

Comportarea depravata a sotului, pretentiile lui în privinta responsabilitatii ei ca femeie si mama nu-i dadeau pace deloc. Nu vroia sa creada ca predarea în mâna Domnului si ascultarea de El era cheia rezolvarii problemelor ei.

S-a îndepartat de biserica, apoi a cunoscut o sora din alta comunitate de care a fost dezamagita puternic. "Si la voi exista asemenea oameni?" Plângeam în sinea mea. S-a înscris la clasa de botez acolo. Vorbeam rar. Nu puteam sa n-o avertizez ca pretentiile lui Dumnezeu privind viata ei sunt acelea pe care ea le numea "exagerarile mele". Semanam cuvântul cu lacrimi, cu durere, dar parca-L semanam în stânca...

Cadea în repetate rânduri în dezamagire. Lupta fara Dumnezeu, iar cel rau o trântea la pamânt.

A trecut un timp în care am lasat-o singura. Am întrerupt legatura. Plângeam si ma rugam: "Doamne, am facut tot ce am putut, te rog n-o lasa! Lucreaza Tu, ca de la nimeni nu primeste nimic. Lumineaz-o si adu-o la Tine.

Trecusera de acum luni bune. Venise toamna. Ma suna si-mi spune ca m-a cautat sa ma invite la botez dar nu m-a gasit.

Încheiase legamântul cu Dumnezeu. Cu o zi înainte de botez, desi nu stia de hotarârea ei, sotul a luat-o sa-i cumpere haine noi. Erau o familie cu bani. Aveau firma dar acum lucra doar el, iar ea era obligata sa stea în casa si sa faca treaba tot timpul, sa n-aiba nici un ban al ei, nici macar abonament sa poata iesi în oras.

Când ne-am întâlnit mi-a adus multa bucurie. Sotul se îmblânzise, baiatul începuse s-o înteleaga si sa fie de partea ei.

Am început sa ne vedem iarasi destul de des. "Stii, sunt legata tot de comunitatea ta, aici ma simt ca acasa, ma simt aproape de Domnul! Ma uit înapoi si vad cum a lucrat El pentru mine."

Dupa un timp însa, zice: "Divortez!" si desi era botezata, tot independenta de Dumnezeu gândea si actiona.

Semintele totusi erau în siguranta. "Dan s-a schimbat radical. Ma întreaba din Biblie si citesc. E interesat. Cred ca asculta si "Vocea sperantei" când merge cu masina. A zis ca vrea sa manânce mai sanatos…

Alexandru le vorbeste copiilor de la scoala despre Dumnezeu atât cât stie..."

Îi ofer într-o zi baiatului pliantului cu Sola Scriptura. Se bucura si chiar apreciaza gestul. Un om care se gândeste la binele meu, îi spunea prietenei mele.

În câteva rânduri si sotul si baiatul au calcat pragul adunarii.

Totusi, în dreptul celor doi, sot si fiu, secerisul n-a venit.

• 

"...propovaduieste Cuvântul, staruieste asupra lui la timp si ne la timp…" (2 Tim 4:2)

Eram în colportaj. Aveam stand cu carti de sanatate si spirituale asezate sub un cort. A început sa ploua. Ne-am strâns spre mijlocul cortului. Ni se facuse frig. Începuse sa picure prin cort pe carti. Le-am acoperit cu o punga de plastic. La un moment dat intra sub cort o femeie tânara cu un copil mic. Ne-a rugat s-o "gazduim". Intram în vorba cu ea si aflam ca are probleme cu sotul si cu sanatatea. Ajungem sa-i spunem de Domnul Hristos ca Unica Cale de rezolvare. Afla ca suntem adventiste. Spre surprinderea noastra, ne spune ca a mers un timp la o comunitate de-a noastra, i-a placut. De câtiva ani dorea sa se pocaiasca desi mama si spatul ei nici nu concepeau.

Era la o rascruce, cu inima dorea dupa Dumnezeu, dar cu ochii dorea dupa satisfacerea placerilor lumesti. - Bani, bijuterii, distractii. A ramas pe gânduri. Între timp a stat ploaia si a plecat multumindu-ne pentru sfaturi.

Eram tot în colportaj, tot cu cortul. Îl strânsesem în mare parte. Se aproprie de noi un barbat la vreo 70 de ani. Se uita la cartile pe care tocmai le asezam în cutie ca sa le depozitam pâna a doua zi.

Îi recomand cartea "Vraja superstitiei". Ne spune ca banuieste ca i s-au facut vraji. Traia în curvie de multa vreme. Avusese mai multe femei pe rând. Spunea ca picteaza. Se destainuie ca nu se poate lasa, ca a fost si la preot, dar se simte fara putere. Ispita e mai mare.

Ajungem sa-i spunem ce sta scris în Cuvânt si care este Calea Eliberarii. Afla ca suntem adventisti. Si el fusese cândva la noi dar…

Îi promitem ca ne vom ruga pentru el. Se bucura. Promite ca va veni la biserica si cere adresa.

" La timp sau la ne timp… ", nu stim, dar stim ca trebuie s-o facem.