POEZIE

Mesajul florilor

Marian Rece

 


  • file_816_m

Priviţi la crini şi alte flori şi admiteţi costumul lor.
Nici Solomon nu s-a îmbrăcat atât de fin catifelat.
În templu ele-s ornament, parfumul lor medicament.
Pentru inima amară, dau dulceaţa cea mai rară.

Ele sunt chiar hieroglife de la Dumnezeu - Părinte
"Fără glas vorbesc sub stele, despre farmec şi mărgele.
Prin petale aromate şi artistic colorate
Prin această artă sfântă, Dumnezeu duios cuvântă.

Vă iubesc, vă dau iubire, din a mea nespusă milă
În buchetul de mireasă, floarea-i dragoste aleasă.
Priviţi, priviţi cu drag la flori şi primiţi mesajul lor!
S-aveţi şi voi în glas parfum, cum am şi eu în vers acum.

Pentru orice întristare, toţi alină cu înduioşare
Sărutaţi inima-nfrântă, şi-i daţi mângâiere sfântă.
Daţi doar bine pentru rele, ca şi florile sub stele.
Daţi belşug, mireasmă dulce, ca Isus Hristos pe cruce

Ca şi inima lui frântă daţi şi voi iubire multă.
Pentru orice am sub soare, fiţi şi voi o dulce floare.