POEZIE

Rătăcire

Cândva, auzeam glasul Tău, Doamne,
precum un om însetat aude susurul sidefiu al unui izvor nenăscut încă.

Cândva, ascultam şoaptele Tale, ecouri firave străbătând în dimineţile vieţii mele
firele de iarbă, ce-mi atingeau uşor genunchii,
totul contopindu-se în armonii cereşti.

Într-o zi, purtată de un vânt
al cărui îngheţ nu-l bănuiam atât de năprasnic,
mi-am ferecat ochiul lăuntric,
sub pleoapa încântătoarelor bacante.

Îngerul meu a oftat nedumerit.
"Si tu? Tot aici eşti? i-am strigat.
Lasă-mă în pace! Hai, pleacă!
Du-te şi spune-i că mă simt restricţionată!" am silabisit eu savant.

Apoi,am început să alerg şi să dansez frenetic în hora demonilor,
risipindu-mi bogăţiile primite.
Mi-am smuls cea mai de preţ comoară,
dragostea Ta, Doamne,
şi-am aruncat-o pe-o tejghea,
să-mi domolesc pentru o clipă seceta buzelor....

Pe străzi, pe la colţuri, am adus laudă nimicului,
prin mândria şi egoismul meu am întinat urmele paşilor Tăi în fiinţa mea...
am pierdut şirul nelegiuirilor şi rânjetelor batjocoritoare,
sub mireasma dulce-amăruie a senzualităţii ... am ucis ...
trupul ... gândul ... zâmbetul ... seninul ...
Universul meu se prăbuşea încetul cu încetul.

peste tâmplele mele s-a aşternut noaptea,
o noapte ce nu se mai termină ...
în gură am nisip, poate de aceea vorbele îmi sunt atât de aspre.

Să fi trecut zile, luni sau ani?
în crugul amurgului,un ţipăt nefiresc mi-a sfâşiat făptura.
Cine e ...Cine ?
Eu am ţipat?
gânduri nerostite au năvălit de-a valma, zburând peste zenit.

Şi atunci L-am zărit ..
Stătea acolo, în noroi, plecat în rugă, pe genunchi,
mâinile Lui încrustate le atingeau uşor pe ale mele, firave şi fără vlagă,
mi-a cuprins fruntea înnegurată în palmele Lui,
şi picuri calzi mi-au mângâiat obrazul...