05.Isus Hristos – oglindirea slavei lui Dumnezeu
Pentru mântuirea noastră Domnul Hristos este cea mai importantă persoană din Univers. Ca om adevărat şi Dumnezeu adevărat, fără de început şi fără de sfârşit, atotputernic, atotştiutor şi neschimbător, deopotrivă cu Tatăl (Ioan 5, 18), jertfă de ispăşire, Marele nostru Preot şi Mijlocitor, Dumnezeu întrupat şi Împărat al împăraţilor, este Persoana fără egal în tot universul.
Subordonarea lui Isus Hristos faţă de Tatăl
Dintotdeauna Domnul Hristos a fost Dumnezeu adevărat. Niciodată n-a devenit Dumnezeu prin naştere sau creaţie. Dar pentru a noastră mântuire, pentru a putea fi ispitit şi a ne înlocui pe oameni, El trebuia să devină om. Astfel, măcar că avea natură divină, a decis împreună cu Tatăl să renunţe la exercitarea independentă a divinităţii Sale (Fil. 2, 6-7), deşi nu Isus s-a interzis accesul la exercitarea Dumnezeirii.
Ca Fiu al omului a învăţat să asculte (Evrei 5, 8), „a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat” (Evrei 4, 15). În această postură pe care Şi-a asumat-o voluntar, Tatăl era mai mare decât El (Ioan 14, 28), era trimisul Tatălui, călăuzit de Tatăl şi a fost înălţat de Tatăl (Fil. 2, 9.10). Limitele pe care Şi le-a impus Fiul lui Dumnezeu şi subordonarea Sa voluntară nu constituie inferioritate, ci dovada modestiei şi dragostei de care este capabil Dumnezeu.
Deşi Dumnezeirea e compusă din Persoane co-egale şi co-eterne, Tatăl este prezentat ca cel dintâi între egali, dar nu superior în natură.
Isus Hristos a trăit pe pământ o viaţă perfectă
El n-a comis niciodată vreun păcat (1 Petru 2, 22; Ioan 8, 46) şi nu S-a născut cu păcatul în Sine Însuşi (Psalmi 51, 5; Ioan 14, 30). Când Biblia spune că a fost ispitit „ca şi noi”, se referă la complexitatea şi intensitatea ispitelor Sale nu la diversitatea ispitelor care se caracterizează. El nu putea fi ispitit ca beţivul sau fumătorul.
Domnul Hristos este Persoană unică în univers.
Posedând dumnezeirea şi umanitatea poate fi Mijlocitor. Altfel El nu-L putea reprezenta pe Dumnezeu în faţa lumii sau pe om în faţa lui Dumnezeu. El a fost şi cel mai mare Medic şi cel mai mare învăţător şi cel mai perfect om (Ioan 7, 45-46; Mat. 7, 28.29; 1 Petru 2, 21; Isaia 50, 4).
„În nimeni altul nu este mântuire”
Mântuitorul nostru este singura noastră speranţă de salvare (Fapte 4, 12; 1 Tim. 2, 5). Nici un întemeietor de religie nu se poate compara cu El. Nici un „sfânt” nu poate oferi merite suplimentare pentru a le împrumuta altora, nici merite pentru propria lor mântuire. Cine va fi mântuit va fi mântuit doar prin jertfa lui Isus Hristos şi slujirea Sa ca Mare Preot în ceruri.
Astăzi trebuie să hotărâm ce să facem cu Isus (vezi experienţa iudeilor – Luca 23, 2; Ioan 11, 47.48.53). de hotărârea noastră de acum depinde felul în care Îl vom întâmpina la înviere.