04.Dumnezeu – valoarea supremă în Univers
Dumnezeu este realitatea necreată, dar creatoare a tot ce există, independent de orice altă realitate şi sursa tuturor existenţelor. El nu poate fi cunoscut decât în măsura în care Se descoperă pe Sine. Nimeni nu-L poate cunoaşte în mod perfect (Iov 11, 7-9; 1 Tim. 6, 16). Umilinţa, respectul şi evlavia sunt necesare pentru a spori în cunoaşterea Lui.
Atributele lui Dumnezeu
Atributele măreţiei Sale:
1) Personalitatea – Exod 20, 2
2) Spiritualitate – Ioan 4, 24
3) Eternitatea – Psalmi 9, 1.2
4) Atotputernicia – Gen. 17, 1; Mat. 19, 26
5) Omniprezenţa – Ier. 23, 24
6) Ştiinţa şi înţelepciunea desăvârşită – Evrei 4, 13; Rom. 11, 33
7) Neschimbabilitatea – Mal. 3, 6
Atribute ale caracterului Său
1)Sfinţenia (Hagai 1, 13),
2)Neprihănirea (Deut. 32, 4),
3)Dreptatea şi bunătatea (Psalmi 145, 17),
4)Integritatea (Iosua 21, 45),
5)Dragostea necondiţionată (Isaia 54, 10).
Isus Hristos are Dumnezeirea absolută.
El are eternitatea (Evrei 1, 8-12; Isaia 9, 6; Apoc. 1, 11), existenţa „nederivată” şi neîmprumutată (Exod 3, 6.14; Ioan 8, 24), neschimbabilitatea (Evrei 13, 8). Dependenţa de Tatăl ca om nu-i contestă divinitatea (Fil. 2, 6). Expresia „cel întâi născut” nu se referă la apariţia Lui ca Dumnezeu, ci poziţia Sa, rangul Său cel mai înalt printre oameni (Col. 1, 15). „Începutul zidirii lui Dumnezeu” (Apoc. 3, 14) înseamnă Cel prin care s-a început creaţia, nu prima creatură.
Personalitatea Duhului Sfânt
Duhul Sfânt are caracteristici personale: iubeşte (Rom. 15, 30), se întristează (Efes. 4, 30), se luptă cu oamenii (Gen. 6, 3) să-i convingă de păcat (Ioan 16, 8), cercetează şi cunoaşte (1Cor. 2, 10), mijloceşte (Rom. 8, 26), inspiră pe profeţi (2 Petru 1, 21), sfinţeşte viaţa (2 Petru 1, 2), conduce Biserica (Fapte 13, 2; Fapte 16, 6.7), inspiră decizii importante (Fapte 15, 28), este separat de Tatăl şi de Fiul (Matei 12, 32; Mat. 28, 19; Ioan 14, 16.17), naşte din nou (Tit 3, 5), împarte daruri şi roade (1 Cor. 12, 11; Gal. 2, 22), lucrează pentru mântuirea păcătoşilor (Rom. 8, 1-9), are natură divină (Fapte 5, 3.4).
Triunitatea Persoanelor divine
Pluralitatea Fiinţei divine este prezentată şi în Vechiul Testament (Gen. 1, 26; Gen. 3, 22; Gen. 11, 7; Isaia 6, 8; Isaia 48, 16; Isaia 63, 9.10). Dar Noul Testament conţine informaţii mai explicite: Mat. 3, 16.17; Mat. 28, 19; 2 Cor. 13, 14).
În Vechiul Testament este prezentat un singur Dumnezeu (Isaia 43, 10.11), un singur Mântuitor (versetul 11), un singur Creator (Isaia 45, 18), o singură stâncă (Isaia 44, 8), Cel dintâi şi Cel de pe urmă (Isaia 44, 6). În Noul Testament toate aceste caracteristici sunt atribuite lui Isus Hristos (dumnezeirea – Tit 2, 13; calitatea de Mântuitor – 2 Petru 2, 20; Creator – Col. 1, 16.17; stâncă – 1 Cor. 10, 4; Alfa şi Omega – Apoc. 1, 11; Apoc. 22, 13). Argumentarea arată că Iehova din Vechiul Testament cuprinde şi celelalte persoane ale Dumnezeirii.