08.Valori creştine – credinţa, speranţa şi dragostea
Credinţa în general este ansamblul ideilor şi reprezentărilor acceptate în gândire şi manifestate în trăiri şi acţiuni concrete. Credinţa biblică este încredere în Dumnezeu şi în adevărul revelat de El cu privire la mântuire.
Speranţa este siguranţa că promisiunile lui Dumnezeu se vor împlini la vremea lor. Speranţa îmi apare ca un aspect al credinţei, credinţa care priveşte spre viitor. Cele două funcţionează împreună.
Cum se naşte credinţa
Prin studierea Cuvântului lui Dumnezeu, sub influenţa Duhului Sfânt, privind la Isus Hristos care se descoperă în Biblie, se obţine încrederea în Autorul mântuirii noastre (Rom. 10, 17; Evrei 12, 2; Ioan 7, 17), dacă nu cădem în capcana mândriei (Ioan 5, 44) sau a lăcomiei (1Tim 6, 10).
Importanţa credinţei
Credinţa este absolut necesară pentru mântuire (Marcu 16, 16). Cine nu crede nu poate avea viaţă (1 Ioan 5, 11-12) şi nu poate fi plăcut lui Dumnezeu (Evrei 11, 6). Prin credinţă putem realiza lucruri imposibile altfel (Mat. 21, 21). Credinţa este mijlocul prin care putem primi mântuirea (Efes. 2, 8).
Dimensiuni ale credinţei
Credinţa poate fi privită în trei dimensiuni: raţională, afectivă şi practică. Întreaga fiinţă poate fi influenţată de credinţă: ce gândim, ce simţim şi ce facem. Problema mai dificilă este acceptarea credinţei la nivel practic. Supunerea voinţei. Studiază textele următoare: Psalmi 37, 3.5; Psalmi 84, 5; Mat. 5, 15.16; Mat. 25, 34-36; Iacov 1, 22.23; Iacov 2, 20; Gal. 5, 6; Mat. 7, 21-23.
Dragostea – un principiu atotcuprinzător
Dumnezeu Se defineşte prin dragoste (1 Ioan 4, 8), o dragoste ca cea descrisă în 1Cor. 13, 1-7, care vine de la Dumnezeu prin Duhul Sfânt (Rom. 5, 5). Este poruncă nouă (Ioan 13, 34), deşi este de la început (Deut. 6, 4.5). Dragostea şi ascultarea merg mână în mână (Ioan 14, 15.21; Ioan 15, 10). Adevărata libertate se obţine doar prin dragoste şi ascultare (Psalmi 1, 1-3; Psalmi 119, 1-3; Psalmi 119, 14.72.97).
Relaţia dintre credinţă, speranţă şi dragoste
Unde este credinţă există şi speranţă şi împreună cu cele două se dezvoltă şi dragostea (Mat. 24, 12; Luca 18, 8). Credinţa fără iubire conduce la fanatism. Iubirea fără credinţă înseamnă sentimentalism.