10.Respectarea ordinii universale
Dumnezeu este un Dumnezeu al ordinei şi echilibrului în natură, societate şi în viaţa spirituală. Ordinea se întemeiază pe dragoste, dreptate şi bunătate. Cea mai mare poruncă cere să iubeşti (Luca 10, 27; Mat. 22, 37.38). Ea este eternă, afirmată puternic în Vechiul Testament (Deut. 6, 4-5) şi repetată în Noul Testament – Ioan 13, 34. Poruncile Decalogului arată felul în care se manifestă dragostea în relaţia cu Dumnezeu şi cu semenii (Exod 20, 2-17). Ele cer respect şi închinare faţă de Fiinţa supremă
(Exod 20, 2-11), respect şi iubire faţă de om, care includ respect faţă de autoritate (porunca a cincia), faţă de viaţă ( porunca a şasea), faţă de familie (porunca a şaptea), faţă de bunurile altora (porunca a opta), faţă de adevăr (porunca a noua), faţă de starea lăuntrică (porunca a zecea).
Legea a existat înainte de Exod.
Din moment ce a existat moarte înseamnă că a existat lege, chiar dacă nu era scrisă (Rom. 5, 12-14). Obligaţia ascultării de Dumnezeu era stabilită (Gen. 2, 16.17), Sabatul era instituit (Gen. 2, 1-3), crima a fost denunţată ca păcat (Gen. 4, 7), minciuna era detestată (Gen. 27, 12), adulterul era pedepsit (Gen. 38, 24), Iosif era îngrozit în faţa unei asemenea fapte (Gen. 39, 9), furtul era condamnat (Gen. 31, 30), idolatria era condamnată (Gen. 35, 2.4).
În Noul Testament, Legea n-a fost desfiinţată.
Mântuitorul n-a venit să desfiinţeze Legea (Mat. 5, 17-18; Mat. 19, 17-19). Apostolul Pavel susţine obligaţia respectării Legii (Rom. 2, 13; Rom. 3, 31; Rom. 7, 12). El aminteşte unele porunci pe nume (Efes. 4, 25.28; Efes. 5, 3; Efes. 6, 1-3; Colos. 3, 5; Evrei 4, 9).
Ostilitatea împotriva Legii decurge din firea pământească ce nu se supune şi nu poate să se supună Legii lui Dumnezeu (Rom. 8, 7). Când Duhul lui Dumnezeu ne conduce, Legea va fi împlinită în noi (Rom. 8, 4).
Scopul Legii
Legea descoperă păcatul (1 Ioan 3, 4; Rom. 7, 7), descoperă caracterul lui Dumnezeu (Rom. 7, 12), constituie standardul comportamentului corect, asigură armonie în societatea care o acceptă, dovedeşte respectul faţă de Dumnezeu şi arată măsura după care vor fi evaluate faptele la judecată (Ecl. 12, 13.14).
Legea şi harul nu sunt în conflict.
Harul acceptat nu duce la desfiinţarea Legii, ci a păcatului (Tit 2, 11-14). Harul oferă puterea ascultării de Lege. Unde nu există Lege nu este păcat şi nu este nevoie de mântuire.
Dragostea şi Legea
Dragostea este împlinirea Legii (Rom. 13, 10). Cine păzeşte Legea acela iubeşte (Ioan 14, 15.21). Dragostea nu înlocuieşte Legea, ci face posibilă respectarea ei, o însufleţeşte. Dragostea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui (1 Ioan 5, 3). Deşi omul firesc nu poate ţine Legea, adevăratul creştin găseşte plăcere în împlinirea Legii (Psalmi 119, 14.72).