Probleme legate de închinarea falsă
De închinarea falsă se leagă formalismul şi legalismul (Isaia 1, 10-13), tradiţionalismul fariseic (Mat. 15, 1-9), idolatrizarea de sine şi a propriilor idei.
Închinarea şi istoria finală
Închinarea a fost întotdeauna o parte esenţială a oricărei religii. Închinarea corectă şi falsa închinare au mers în paralel. Pe timpul lui Ilie şi pe vremea lui Daniel (cap. 3), au fost două feluri de închinători. În timpul sfârşitului va fi la fel. Fiara din Apoc. 13, 1-8 ajutată de fiara care se ridică din pământ (vers. 11-18) pretinde închinarea oamenilor sub ameninţarea cu moartea şi o obţine (Apoc. 13, 8). În acelaşi timp Dumnezeu pretinde închinare şi combate închinarea falsă (Apoc. 14, 7.9-11). Aici se va vedea deosebirea dintre adevăraţii închinători şi falşii închinător (Apoc. 14, 12).
Semnul autorităţii lui Dumnezeu (Exod 31, 14-17) se va confrunta cu semnul autorităţii fiarei (Apoc 13, 16) şi lumea se va împărţi în două tabere: închinătorii fiarei, mulţi şi hotărâţi să persecute pe oponenţii lor, şi închinătorii „Celui ce a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor” (Apoc. 14, 7).
Un Catehism Catolic al Religiei Creştine susţine că „Biserica învăţată de Hristos şi condusă de Duhul lui Dumnezeu a înlocuit sâmbăta cu duminica”. Întrebarea cum îşi poate permite Biserica să desfiinţeze o poruncă scrisă de Dumnezeu pe table de piatră şi să instituie alta în locul ei, rămâne fără răspuns, afară de cazul că atribuim Bisericii o autoritate superioară celei pe care o deţine Dumnezeu.
