03.Poţi să fii „ca Dumnezeu”?
Diavolul l-a asigurat pe om că, dacă îi va urma sfatul, va fi „ca Dumnezeu” (Gen. 3, 4), dându-i de înţeles că va dobândi o stare de existenţă superioară celei pe care i-a dat-o Dumnezeu. În sens relativ omul poate fi plin de „toată plinătatea lui Dumnezeu” (Efes. 3, 19), desăvârşit în caracter după cum şi Dumnezeu este desăvârşit (Matei 5, 48). Dar omul nu poate fi ca Dumnezeu în înţelepciune, putere şi existenţă veşnică.
Se pune problema dacă omul este nemuritor prin natura sa şi dacă structura lui este trihotomică, dihotomică sau dacă trebuie să-l privim ca o entitate integrată. Vom examina concis cele trei concepţii.
Concepţii de bază despre structura umană
Concepţia trihotomică susţine că omul este compus din trei părţi: trup, duh şi suflet folosind textul din 1 Tes. 5, 23. Potrivit concepţiei dihotomice care consideră că omul este format din două părţi (trup şi suflet), argumentele trihotomiştilor nu sunt valide pentru că alte texte biblice împart omul în mai multe părţi (Luca 10, 27) sau folosesc cele două cuvinte (suflet şi duh) ca sinonime (Luca 1, 46.47).
Dihotomiştii aduc o serie de texte pentru a argumenta că omul este format din două părţi (Ecl. 12, 7; Mat. 10, 28; Gen. 35, 18; 1 Împ. 17, 28; Luca 23, 36). Sufletul este conceput ca entitate nemuritoare, care supravieţuieşte trupului ce se descompune. Vom lua Biblia privită în context ca referinţă pentru o concepţie corectă.
Concepţia biblică este holistică
Biblia prezintă omul ca unitate integrată cu trup material şi funcţii psihice ca voinţa, raţiunea, afectivitatea, imaginaţia, conştiinţa, memoria etc. Omul a fost confecţionat din materie şi însufleţit de Dumnezeu cu principiul vieţii. El n-a primit un suflet ci a devenit un suflet când a primit viaţă (Gen. 2, 7) şi deci nu este nemuritor în mod natural. Viaţa sa este condiţionată de unirea cu Hristos (Gen. 2, 16.17; Rom. 2, 7; 1 Ioan 5, 11-12). Numai Dumnezeu este nemuritor (1 Tim. 6, 16).
Sensul general al cuvântului suflet este acela de persoană (Ezech. 18, 20; Fapte 2, 41; Fapte 7, 14; Fapte 27, 37; 1 Petru 3, 20). Dar cuvântul poate fi folosit în multe alte sensuri cum ar fi viaţă, afectivitate etc.(Mat. 10, 28; 1 Tes. 5, 23). Nicăieri însă în Sfânta Scriptură cuvântul nu este folosit pentru a descrie o entitate care se poate despărţi de trup şi poate supravieţui acestuia. Biblia prezintă moartea ca fiind o stare de inconştienţă (Psalmi 6, 5; Psalmi 115, 17; Psalmi 146, 3.4; Isaia 38, 18; Ecl. 9, 5.6.10). Cei morţi nu şi-au primit răsplătirea (Evrei 11, 39). Credinţa în nemurirea naturală face fără valoare judecata de apoi, învierea şi revenirea lui Isus.
Înţelegerea corectă a doctrinei despre starea morţilor ne fereşte de spiritism şi de influenţele lui distrugătoare.